În opera lui Beckett lumea este lipsită de sens, relaţiile interumane sunt reduse la tensiunile generate de speranţă şi disperare în care conştiinţa de sine devine ea însăşi problematică. “Molloy” părăseşte orice fel de reguli în încercarea de a răspunde întrebărilor fundamentale. Despre toate acestea ne-a dezvaluit Stefan Roman, protagonistul monodramei “Molloy”, din acesta seara pe scena Teatrului 74, in regia lui Dorin Boca.

Reporter: Cum l-ai descrie pe Molloy?

Stefan Roman: Multe nu pot sa spun despre el, il caut inca, sa vedem ce va fi dupa. Trebuie sa mai joc cateva spectacole, e o monodrama, cu totul diferita fata de un spectacol cu un partener. Caut sa spun o poveste celor care vin la acest espectacol. Inca il caut, mai multe despre el pot spune dupa cateva spectacole jucate.

Rep.: Este o experienta noua pentru tine acest tip de monodrama?

S.R.: Este foarte noua. Repetitiile au fost foarte complicate, dar acest lucru ii ofera o frumusete aparte prin descoperirea altor lucruri.

Rep.: Este diferit Beckett fata de alti dramaturgi?

S.R.: Fiecare dramaturg are lumea lui, cu personajele lui. “Molloy” e o nuvela destul de lunga, m-am apucat de dramatizare, sa-i fac un scenariu, o poveste. Este destul de complicat acolo in nuvela lui Beckett, si am incercat sa-i dau o actiune foarte istorica, si ramane ca povestea sa fie spusa publicului.

Rep.: Cum s-a nascut idea punerii in scena a acestui text?

S.R.: Ideea s-a nascut din nevoia mea de a spune ceva. Tipul din nuvela este o persoana aflata la sfarsitul vietii, un om batran, poate ca e chiar Beckett. Molloy cred ca exista in fiecare dintre noi, in momentul in care-ti dai seama ca vei muri. Care e finalitatea vietii? E groapa. Gandul acesta poate sa-ti ofere drame, si sa te intrebi daca am iubit, intrebare care ti-o poti pune si la 30 de ani. Mai e ceva in aceasta pov