Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandantul Politiei Mangalia spune ca se doreste demiterea sa

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 martie 2009 ·

Din surse de la Ministerul de Interne am aflat, în cursul zilei de ieri, că, în scurt timp, Poliţia Municipiului Mangalia va fi călcată - a câta oară în ultimii doi ani? - de un nou control al acestei instituţii. Motivul? La minister a fost primită o plângere, formulată împotriva comisarului şef Nicolae Pescaru, comandantul Poliţiei Municipiului Mangalia şi semnată, se pare, de doi angajaţi ai primăriei.

„Am aflat şi eu, astăzi (n.r. ieri), că s-ar fi formulat o astfel de reclamaţie. Nu ştiu, deocamdată, motivele reclamaţiei, aştept să fiu informat în mod oficial. Tot ce pot spune este că sunt un om care îşi face datoria, care a respectat întocmai litera legii şi că, probabil, tocmai acestea sunt motivele pentru care sunt incomod conducerii Mangaliei. Din experienţa mea, ştiu că un bărbat adevărat spune în faţă dacă îl supără ceva, nu îşi pune angajaţii să formuleze plângeri pe la ministere", ne-a declarat comisar şef Nicolae Pescaru.

În urmă cu patru ani, Poliţia Mangalia a fost una dintre cele mai vizate instituţii din judeţ, atât de minister, cât şi de IPJ Constanţa, care au trimis, aici, adevărate batalioane de cercetare. Numărul controalelor ajunsese atunci la aproape 20 în câteva luni, motiv pentru care mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri fie au demisionat din cauza stresului, fie au avut probleme grave de sănătate. Însă, din toate aceste controale, comandantul poliţiei a ieşit cu bine şi cu imaginea nepătată. Ba, mai mult, a găsit şi puterea să glumească, însemnându-şi pe tocul uşii numărul verificărilor „de sus".

Am încercat să obţinem şi un punct de vedere oficial al primăriei, însă consilierul personal al primarului Mihai Tusac, Georgiana Grigoraş Tincu, avea telefonul închis. » Mai citeste si:Comisarul-şef Pescaru, martor în dosarul lui BeinurCase, limuzine Mercedes şi multe credite bancare: Averile celor care conduc Poliţiile di

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 58 minute
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Un bărbat înarmat cu un cuţit încearcă să intre în biroul premierului belgian demisionar Alexander De Croo, absent, după ce ameninţă militari care-l imobilizează

News.ro acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a fost arestat luni după ce a încercat să pătrundă în birourile premierului demisionar belgian Alexander De Croo, care nu se afla la Cancelaria la momentul incidentului, la Bruxelles, iar o anchetă a fost deschisă în ve

Israelienii de la Elbit Systems vor furniza României o soluţie avansată de combatere a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS). Compania a obţinut în România un contract de 60 de milioane de dolari

News.ro acum 2 ore
Elbit Systems Ltd. anunţă că a obţinut un contract în valoare de aproximativ 60 de milioane de dolari pentru furnizarea către o ţară europeană NATO a sistemelor sale multistrat (multi-layered) de luptă împotriva avioanelor fără pilot (Counter Unmann

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum o ora
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum o ora
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Nadia Comăneci, apariție strălucitoare la gala decernării Globurilor de Aur (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci a participat seara trecută la festivitatea prilejuită de decernarea Globurilor de Aur. Pentru acest eveniment, Nadia Comăneci a ales să poarte o salopetă de culoare albastră. Nadia a participat la acest eveniment

Miriam Bulgaru a acces în turul doi al calificărilor la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru a acces, luni, în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bulgaru, 26 de ani, locul 213 WTA, a trecut în primul tur de italianca Giorgia Pedone, scor 6-2, 6-3. Meciul a durat o o

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 2 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 4 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Vremea

București
acum

lun.

0°/8°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°