„Era în vara lui 1941. Absolvisem Seminarul Central; destul de sărac, nu aveam nici o meserie, aşteptam toamna, să intru la Facultatea de Teologie cu o bursă oarecare. Inspirat de un articol al lui Arghezi publicat în revista Vremea, mă angajasem chelner la restaurantul jupînului Manole Şerbănescu – un local de clasa a doua, pe strada Vasile Lascăr – şi cîştigam bani buni, lucrînd cu şervetul, de la şapte seara pînă spre unu noaptea.“ Cu acest pasaj abrupt se deschid Memoriile lui Valeriu Anania: o carte spectaculoasă, în care aventura spiritual-ecleziastică se îmbină cu cea politică şi literară. Scriitor în viaţa civilă, actualul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este, la 88 de ani, o figură-cheie a ortodoxiei postbelice, martor privilegiat al dramelor istoriei noastre recente şi actor implicat în cîteva momente grave ale ei. Valeriu ANANIA, Memorii, Editura Polirom, Iaşi, 2008, 696 p. Dramaturgul (îndeosebi) şi prozatorul se numără, apoi, printre intelectualii de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române. El a rămas însă departe de statutul canonic, iar asupra omului bisericii planează suspiciuni de tot felul: legionar în tinereţe, „om de dreapta“ ambiţios, Anania s-ar fi numărat printre liderii „reeducării de la Aiud“ în 1960-1964, iar după amnistiere ar fi fost racolat de Securitate şi trimis în America să se ocupe de comunitatea românească… O mărturie subiectivă de primă mînă Întoarcerea ca memorialist a scriitorului Valeriu Anania, după ce preţ de peste un deceniu şi-a consacrat energia realizării unei noi ediţii a Bibliei, surprinde şi impune. Calitatea documentară – o mărturie subiectivă de primă mînă – rămîne, desigur, esenţială, iar specialiştii în istoria B.O.R. sub regimul comunist şi istoricii preocupaţi de „dosarul“ grevei studenţilor clujeni din 1946 (cu conflictele româno-maghiare aferente) n-o vor putea ocoli. Ceva mai puţin s-