Pentru femei, a face schimb de reţete culinare şi a-şi împărtăşi una alteia din "secretele bucătăriei" a fost dintotdeauna un mod de socializare. "Scrie-mi şi mie reţeta!" era una dintre replicile pe care le auzeam destul de des, în comunism, la finalul unei vizite sau a unei aniversări, sărbătorită cu diverse produse home made, la locul de muncă. În cărţile de bucate din librării nu puteai avea mare încredere, deşi în parte erau "adaptate" rafturilor goale de la Alimentara. În primul rînd, pentru că erau lipsite de personalitate (în afară de una singură: cea a Sandei Marin). Nu le cunoşteai pe "gospodinele" care îţi recomandau reţete, nu te îmbiaseră niciodată să le guşti prăjiturile, aşa că n-aveai cum să le testezi. În acele timpuri, arta culinară era mai mult folclor. Miraculoasele ingrediente ale unui tort "cu pretenţii", dar şi un mod de preparare mai original al sărăcăciosului chec se transmiteau mai departe, pe cale orală sau pe foi de hîrtie mînjite cu marmeladă sau pătate cu ulei, de la mătuşă la nepoată sau de la subalternă la şefă. Caietele cu reţete erau la fel de populare precum oracolele printre adolescente, iar prăjiturile erau botezate cu numele prietenei sau vecinei care îţi destăinuia din misterele unei creme cu margarină sau ale unui blat pufos cu un singur ou.

Astăzi, întreg acest fenomen s-a mutat în spaţiul virtual. Deşi acum se numeşte "blogosfera culinară românească", se fac ierarhii şi se acordă premii, reale sau virtuale, el nu şi-a pierdut din farmec, căci conţine acel dram de emoţie care îi lipseşte de cele mai multe ori comunicării pe Internet. În principiu, toate mecanismele şi tertipurile care se ascund în spatele unei nevoi de socializare tipic feminine au rămas neschimbate. Pe blogurile culinare, scrise aproape în exclusivitate de femei, regăseşti micile orgolii şi invidii de odinioară, o mai veche solidaritate "ca între g