Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Măierean, prima româncă pilot de MIG

Publicat in Adevarul, joi 12 martie 2009 ·

La 24 de ani, sublocotenentul Simona Măierean se apropie cu paşi repezi de un record naţional. Tânăra va pilota mâine un supersonic Simona este prima femeie din istoria aviaţiei române care va zbura cu un avion supersonic. Ea va efectua vineri după amiază, de pe aerodromul din Bacău, primul ei zbor cu un aparat de tip MIG - 21 Lancer, singurul tip de avion supersonic din dotarea Armatei Române. Chiar dacă va scrie istorie pentru aviaţia ţării noastre, Simona nu se consideră o persoană deosebită sau specială. Spune că dacă presa nu i-ar fi dat atâta atenţie, probabil că ea nici nu s-ar fi gândit la faptul că este prima româncă care va pilota un avion de acest tip. Simona spune că nu a avut o pasiune pentru avioane când era mică şi nici rude sau prieteni de la care să prindă microbul zborului. „Când eram mică vroiam în fiecare zi să mă fac altceva. Am început să mă gândesc mai serios la pilotaj abia prin clasa a IX-a, dar decizia finală am luat-o în ultimul an de liceu”, povesteşte pilotul. Simona spune că i-a fost destul de uşor să intre la Academia Forţelor Aeriene deoarece a terminat un liceu cu profil real, iar examenele de admitere s-au dat la matematică şi fizică. Rudele tinerei au aflat destul de târziu că vrea să se facă pilot şi, la început, nu au fost de acord. „Familia mea a aflat că vreau să devin pilot abia când trebuia să dau probele fizice. S-au opus la început, dar în final nu au mai avut ce face. Am vrut să fac asta şi nu regret“, ne-a spus Simona. Tânăra spune că a ştiut de când a intrat la Academie că se va pregăti pentru a zbura pe avioane supersonice, dar nu şi-a imaginat că ea va fi prima femeie din ţară care va face acest lucru. Era obişnuită cu gândul că doar băieţii pot zbura pe acest tip de aparat. S-a pregătit însă cot la cot cu ei şi, în final, le-a demonstrat că şi o femeie poate pilota un avion supersonic. „Nu am fost niciodată menaj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°