„Am atîtea inimi cîte limbi cunosc.“ Este o afirmaţie făcută în secolul al III-lea î.Hr. de către Quintus Eunnius, cel care este considerat părintele literaturii latine, vorbitor al celor trei limbi ale ţinuturilor italice de sud: greacă, latină şi oscă. Mulţi ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei româneşti, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieţii sale. Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educaţional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condiţiile inexistenţei consultării publice prealabile. Este şi cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educaţiei odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a şi a X-a) şi, respectiv, superior (clasele a XI-a şi a XII-a). Voi lăsa la o parte discuţia despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educaţie fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiţie românească). Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată – cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară „Limbă şi Comunicare“. Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puţin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeaşi disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferenţiat. Practic, elevii vor avea acelaşi număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Ştiinţe ale naturii sau cele umaniste precum: Ştiinţe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie