Recentul schimb de replici dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană a fost abordat de presa noastră zisă şi de calitate în planul confruntării dintre doi frizeri de mahala. Disproporţia dintre bădărănia atacului prezidenţial şi politeţea răspunsului lui Mircea Geoană i-a făcut pe toţi jurnaliştii să-l declare knock-out pe liderul PSD.

Mie, în această polemică, mi s-a părut însă ceva ciudat. E vorba de atacul lui Traian Băsescu. La început, reacţia preşedintelui mi s-a părut a fi una a unui politician care, deşi şef de stat, reacţionează mai ovarian decât o pedichiuristă. Evident, Traian Băsescu e un ins căruia îi sare repede ţandăra. Reacţia lui de mitocan la sintagma “centură de castitate” folosită de Mircea Geoană în replică la sintagma “centură de siguranţă” pare a se înscrie în această logică de ins cu nervii slabi. Traian Băsescu nu e însă un sinucigaş politic. Au fost ocazii anterioare când atacuri mult mai dure nu i-au stârnit nici o reacţie. În cazul celei de luni seara, se contura riscul unei replici la fel de dure a lui Mircea Geoană, urmate rapid de o replică a lui Traian Băsescu, astfel încât se putea ajunge la o rupere a actualei Coaliţii. Un asemenea fapt ar fi însă catastrofal pentru Traian Băsescu, a cărui supravieţuire nu numai politică, dar şi de om liber, depinde fundamental de supravieţuirea actualei coaliţii. De ce să fi riscat Traian Băsescu o înrăutăţire atât de gravă a relaţiei cu Mircea Geoană?

Sub puterea acestei întrebări, dar şi a surprinzătorului de slab răspuns al lui Mircea Geoană, m-am întrebat asupra disputei ca să constat, nu fără surprindere, că ea a acoperit cu gălăgia de maidan o altă dispută, cu adevărat profundă: cea privind acordul cu FMI.

Concentrată pe păruiala de tip lăutăresc, presa a trecut cu vederea adevărata sfidare adusă de Traian Băsescu lui Mircea Geoană.

Aflat l