Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RĂZBOI CU PRESA/Atac la moguli

Publicat in Jurnalul, joi 12 martie 2009 ·

Într-un nou atac lansat la adresa "mogulilor" din presă, preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat ieri pe patronii trusturilor "feneist şi crescentian" că le este foame şi că vor să se îmbogăţească pescuind pe vremuri tulburi, aşa cum au făcut în anii '90.

Şeful statului a revenit la tema "mogulilor" într-o ediţie specială la Radio România Actualităţi (RRA), după ce în urmă cu fix o lună îi critica pe aceiaşi patroni de presă că vor să discrediteze instituţiile statului. "Oamenii aceştia s-au îmbogăţit pe vremuri de ape tulburi şi le plac tare mult apele tulburi. Ei ar face orice să fim cât mai dezbinaţi cu putinţă în această perioadă de criză, pentru că ei pescuiesc bine în perioade de decredibilizare a instituţiilor statului, de decredibilizare a oamenilor politici", a spus ieri Băsescu la RRA, referindu-se, deşi nu a dat nume, la Sorin Ovidiu Vântu, patronul Realitatea-Caţavencu, şi la Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact. Şeful statului a povestit iritat cum, în ultimele trei luni, "trustul feneist şi cel crescentian" au "promovat" atacurile repetate ale unor pesonaje din PSD la adresa sa, iar luni, când a "îndrăznit" şi el să dea replică unei "obrăznicii", reacţia celor două trusturi a fost că preşedintele "a declarat război lumilor", că rupe coaliţia de guvernare şi că îşi începe campania electorală. "Esenţa vieţii patronilor acestor trusturi este ca preşedintele să tacă, să vină vremuri tulburi, cu un stat decredibilizat, cu românii profund dezbinaţi, şi ei să pescuiască din nou. Le este foame să pescuiască din nou în vremuri tulburi. Au pescuit în anii '90, gata, nu mai merge", a ameninţat Băsescu. Fiindu-i semnalat de moderatoarea emisiunii că este supărat rău pe ziarişti, şeful statului a spus că el nu pe ziarişti e supărat, pentru că "nu ziaristul care vine la Cotroceni e jupânul la ce face trustul celui care şi-a făcut trust de pres

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 4 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum o ora
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

Mesaj Ro-Alert. Un urs a ajuns în apropierea unei cabane din Bicaz Chei

Mediafax acum 47 minute
„În jurul orei 15:55 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei, în apropierea unei cabane”, anunță ISU Neamț Pompierii au transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului. În zonă a fost di

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 2 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

Ucraina impune sancţiuni firmelor chineze după ce a acuzat Beijingul că înarmează Rusia. Cum răspunde China acuzaţiilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ucraina a impus vineri sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că China ar fi furnizat arme Rusiei. Ministerul chinez de externe a respins vineri acuzaţia lui Zelenski ca nefondată, scri

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum o ora
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

JD Vance a sosit în Italia pentru a se întâlni cu Giorgia Meloni şi a sărbători Paştele la Vatican

HotNews acum 3 ore
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Pap

„Seamănă cu Mar-a-Lago": Trimisul special american Steve Witkoff compară Palatul Elysée cu vila lui Trump - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio şi trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, au fost joi la Paris. Primit de preşedintele Emmanuel Macron pentru discuţii privind conflictul din Ucraina, Steve Witkoff a făcut o comparaţie cel puţin

Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier în județul Neamț

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce afost implicat într-un accident rutier în comuna Horia, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 10:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Cotu Vameș din comuna Ho

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°