Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Toate Lizoancele sînt pe cont propriu“

Publicat in Observator Cultural, joi 12 martie 2009 ·

Cumva mai neconvenţional, n-am dorit să publicăm doar o cronică/prezentare de carte.Am considerat că receptarea acestui roman, Lizoanca la 11 ani, poate fi întregită dacă adresăm prozatoarei cîteva întrebări. Dialogul acesta poate fi oricînd continuat, pornind tocmai de la relaţia aceasta dintre ficţiune şi realitate şi de la cum poate ficţiunea să fie stîrnită de o realitate tulbure şi înspăimîntătoare. De unde numele ăsta, Lizoanca, nume care parcă îţi inspiră şi milă, şi revoltă? Mă bucur mult că ai remarcat forţa acestui nume. În copilăria mea a existat o tînără femeie, antipatizată în mod global: era ursuză, revoltată, inteligentă, pe scurt, avea o personalitate pregnantă şi conflictuală. Numele ei era Lizoanca. Bineînţeles, nu cel din buletin, ci un nume dobîndit în urma relaţiilor sociale. Mai tîrziu, aflînd că, de fapt, o chema Eliza, am fost dezamăgită că acceptase ca oamenii să-i spună Lizoanca, dar probabil că inteligenţa ei se lăsase sedusă de forţa sugestivă a cuvîntului. Acest nume m-a urmărit, deşi nu l-am mai auzit nicăieri, iar atunci cînd am început să mă gîndesc la povestea personajului meu, aproape că mi-a venit în mod natural, deşi, cu regret trebuie s-o spun, este un nume de-a gata. Spui pe coperta a IV-a: „am deschis ziarul şi-am citit o frază care mi-a făcut o gaură în creier: o prostituată în vîrstă de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis“. Nu e cam mult spus „o gaură în creier“? Cît ne mai poate impresiona azi o ştire? Am citit ziarul şi a fost prima oară cînd am văzut că cineva poate să creadă că un copil e vinovat pentru că o mulţime de maturi s-au îmbolnăvit de sifilis. Nu ştirea ca atare era aici şocantă, cît cruzimea celui care o formulase. Iar faptul că mai toate cotidienele au preluat acelaşi punct de vedere m-a făcut să mă simt împuşcată în ceafă. Iniţial, m-a preocupat problema copiatorilor de ştiri. Chiar am făcut un st

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum o ora
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 3 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciucă: În teatrele de operaţii, armele cele mai ieftine le aveau militarii români şi insurgenţii

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a vorbit sâmbătă la Cugir cu conducerile companiilor din industria de apărare. „Dincolo de investiţii, industria de apărare are nevoie de consolidarea cercetării şi a inovaţiei, pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnol

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum o ora
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°