La trei ani de la difuzarea primului sezon, prezentatorii emisiunii “Dansez pentru tine” dezvăluie secretul succesului lor. Adevărul: Începeţi cel de-al şaptelea sezon. Mai aveţi emoţii ca la început?
Iulia Vîntur: Emoţiile apar înaintea fiecărui sezon, pentru că e o emisiune în care ne implicăm foarte mult.
Cum va arăta noul sezon?
Ştefan Bănică jr.: Sezonul acesta o să încercăm să aducem personaje de poveste sau personaje de film cunoscute şi îndrăgite de public. Cred că supriza va fi cine le va interpreta.
Ce vă ajută să fiţi din ce în ce mai buni în ceea ce faceţi?
I.V.: Oamenii fericiţi care vin să ne mulţumescă pentru ajutor, publicul care ne iubeşte şi care este alături de noi în susţinerea concurenţilor. Ne implicăm cu drag în această emisiune, cu pasiune, cu dorinţa de a schimba destinele unor oameni puşi la grea încercare şi de a le reda speranţa.
Ş.B.jr.: În primul rând, “Dansez pentru tine” merge înainte pe un drum clar şi unic în divertismentul românesc şi tratează cu aceeaşi implicare ca până acum fiecare concurent în parte, fiecare poveste de viaţă, lucru care, de fapt, dă savoarea şi prospeţimea fiecărei ediţii în parte.
Cum ar fi dacă, într-o ediţie specială a emisiunii, concurenţii ar fi Iulia Vântur şi Ştefan Bănică Jr.?
I.V.: Ar fi foarte frumos. Îmi place mult să dansez şi mi-ar plăcea să intru în competiţie. Este o luptă grea, un efort imens, care îţi testează limitele, dar sunt sigură că am responsabilitatea şi forţa de a lupta pentru visul cuiva. În viaţă, puţine sunt momentele în care ai puterea de a schimba viaţa unui om în bine.
Ş.B.jr.: Nu ştiu, grea întrebare, ar fi o altă realitate pentru mine. Probabil, aş avea avantajul de a şti ce trebuie să fac, dar orele de antrenament şi de muncă