Criticul de film Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), aflat la New York "pentru o explorare profesională de mai lungă durată şi activ în pregătirea diverselor evenimente legate de filmul românesc” în Statele Unite, pune la dispoziţie, cu ajutorul Institutului Cultural Român din această metropolă americană, jurnalul său de autor, în care se regăsesc, între altele, informaţii ample şi savuroase despre evenimente cinematografice cu prezenţe româneşti, despre colaborarea ICR New York cu diverse instituţii de prestigiu din America.
Iată ce scrie Mihai Chirilov.
Institutul Harriman din cadrul Universităţii Columbia a organizat, în parteneriat cu ICR New York, o serie de proiecţii de filme şi conferinţe pluridisciplinare dedicate noilor tendinţe din cinematografia balcanică recentă, sub umbrela unui amplu eveniment intitulat "New Balkan Film”. În paralel, prestigiosul Gene Siskel Film Center din Chicago a inclus în selecţia Festivalului de Film al Uniunii Europene două titluri recente semnate de Radu Gabrea.
New York: Din nou în vizor, "Moartea domnului Lăzărescu” şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”
"Moartea domnului Lăzărescu” a fost ales de organizatori să inaugureze seria de filme produse în perimetrul balcanic – fiind de altfel şi singurul titlu inclus în selecţia festivalului "New Balkan Film” care nu se sprijină pe traumele istorice recente din regiune. Proiecţia, realizată cu sprijinul ICR New York, a beneficiat de prezenţa unui public aproape exclusiv american, mulţi dintre ei veniţi să revadă filmul multipremiat al lui Cristi Puiu, iar mie mi-a revenit onoarea de a-l introduce şi de a le spune celor din sală că Puiu se află actualmente în filmări pentru "Aurora, în dubla şi surprinzătoarea calitate de regizor şi actor, scrie Mihai Chirilov
Cei cinci reg