Principalul falsificator al lui Dali a fost insusi Dali, care si-a multiplicat adesea operele in scopuri pur comerciale.
Pe www.telegraph.co.uk, Robert Colville recenzeaza cartea lui Stan Lauryssens Dali and I, despre nu putine falsuri, care debuteaza… cu un fals, inca de pe coperta, unde este inserat un citat inventat: "Foarte bine scrisa, emotionanta, o lectura cu adevarat fascinanta". Citatul este atribuit ziarului The Sunday Telegraph, insa autorul cronicii nu a putut gasi nimic in acest sens in arhiva publicatiei. Citatul apare doar pe site-ul lui Lauryssens, care, acolo, il atribuie unor recenzenti italieni neidentificati.
Pentru Colville, nu este, insa, un prilej de enervare, pentru ca, spune el, astfel i se confirma un rationament, fapta fiind emblematica pentru o carte care, intre altele, sustine teza falsului ca o cale de reusita in arta. De altfel, e si cazul lui Lauryssens insusi, care s-a lansat in cariera jurnalistica pe baza unor interviuri imaginare cu vedetele de la Hollywood. Dincolo de asta, ceea ce a reusit el din punct de vedere mercantil cu Dali este de domeniul neverosimilului. De pilda, la inceputul colaborarii lor, gasind un morman de gravuri atribuite artistului dar nesemnate de acesta, l-a convins, in numai cateva ore, pe marele catalan sa le semneze pe fiecare in parte, revanzandu-le apoi cu un profit semnificativ chiar galeriei de unde le preluase initial!
Fascinat de Dali, autorul volumului nu-l menajeaza, totusi, deloc atunci cand il descrie ca pe un geniu nebun. Unul care-si obliga admiratoarele sa-i bea urina pentru a-si spori coeficientul de inteligenta sau care stabilea distributia pentru orgiile sale la modul urmator: "doua mii de furnici vii, patru travestiti, un armasar arab alb, trei sute de furnici moarte, patru pitici, patru uriasi si armura Ioanei d’Arc". Dar, mai mult decat atat, Dali era un artist geni
