Persoanele interesate pot câştiga lucrând într-un hotel luxos. Oferta de lucru însumează 50 de locuri, iar salariul maxim e de 700 de dolari. Târgumureşenii cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani pot lucra într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Orient. Pentru a aplica, este nevoie de minim un an experienţă, cunoştinţe de limba engleză şi de operare pe calculator.
Interviurile cu angajatorul din Emirate vor avea loc în Braşov, între 23 şi 24 martie. Hotelul va fi inaugurat odată cu noile curse de Formula 1. Abu Dhabi International cuprinde două clădiri separate cu 300 de camere de lux şi 199 de apartamente prezidenţiale, iar acoperişul a fost construit, în aşa fel încât să imite pelerina unei dansatoare arabe şi înfăţişează o multitudine de lumini care îşi schimbă culoarea.
Mureşenii interesaţi au posibilitatea de a opta pentru următoarele posturi: supraveghetor de recepţie, recepţioner, uşier, responsabil de relaţii cu clienţii, administrator de hotel, ospătar, administrator de terasă, barman, ajutor de patiser, patiser, instructor de fitness şi de gimnastică, pre-cum şi posturi de salvamar.
Munca efectivă începe în iulie sau în august, în funcţie de contract şi de locul de muncă. „Nu s-au înscris încă persoane din Târgu-Mureş, dar au tot timpul să o facă”, ne-a declarat reprezentantul firmei. „Aş pleca şi azi să lucrez în hotelul din Abu Dhabi, e fantastic”, ne-a declarat Groza Adelaida, studentă, în vârstă de 20 de ani.