Termenul de „criză" tinde să devină un laitmotiv al societăţii. La ştiri, la colţ de stradă, în autobuz, prin parc, la muncă, peste tot, lumea face ce face şi se vaită că e criză.

Pe unii nici măcar nu i-a afectat în niciun fel, dar a devenit trendy să vorbeşti despre criză. Alţii, probabil, nici măcar nu ştiu ce înseamnă termenul, dar trebuie să fie şi ei în rândul lumii şi se plâng că e criză. Toată lumea nu face altceva decât să se lamenteze, de parcă am fi devenit peste noapte o naţie de puşti emo. Au apărut sinucigaşii de criză, bancurile de criză, creditele bancare de criză, melodii de criză, şomerii crizei, talk-show-uri de criză. Orice subiect este discutat în contextul recesiunii economice. Înţeleg că sunt, într-adevăr, şi persoane care au fost afectate de această criză financiară. Dar am avut dintotdeauna şomeri. Viaţa a fost dintotdeauna mai grea în ţările subdezvoltate şi europene doar pe hârtie. A fost dintotdeauna dificil să găseşti un loc de muncă, mai ales dacă nu ai experienţă. Toate aceste probleme existau chiar şi atunci când nimeni nu vorbea despre această criză financiară la nivel mondial. Cu toţii ne-a confruntat cu ele. Mi se pare că am devenit un popor de plângăcioşi, care face din ţânţar armăsar, în loc să găsească măsuri. Dar, mă întreb, când ne-o lovi cu adevărat criza, ce o să mai facem? Pentru că deja s-a creat o imagine apocaliptică, la care contribuie din plin şi mass-media, de parcă am trăi sfârşitul lumii. Şi sunt convinsă de faptul că se exagerează atunci când în discuţie intră problema crizei. Fiţi mai relaxaţi! Aşa cum este şi Radu Mazăre, primarul nostru, alias James Bond de Constanţa, care nu dă doi bani pe criză, sau cel puţin nu o arată, şi a pozat pentru o revistă adresată sexului tare. Faceţi o plimbare şi luaţi o gură de aer, că tot a venit primăvara şi oricum nu costă nimic. Că altfel o să devenim un oraş de nev