O critică constructivă, cum spui, este tot ce-ţi doreşti, asupra celor două strofe ale unei ghicitori, unde rimează facil părţi de vorbire din aceeaşi familie, şi de a cărei dezlegare, dacă nu este poetul, nu mă încumet să mă ocup. (Gabriel) * Crezul poetic, într-o formulare mult sensibilă, feminină atingând cu o aripă diafană fiecare poem din cele zece trimise. Cel ales este acesta, deocamdată: "Trăiesc pentru aripi care caută soare,/ pentru lacrimile peştilor care nasc izvoare,/ pentru tăcerea absolută, iubind/ ci nu mă tem!/ Deja am sângerat eternităţi pe pajişti şi ogoare./ Lutul cel negru/ mi-a primit inima în palme/ cu străluciri". Cum şi în acest crez există un singur vers ce reţine atenţia cu adevărat, în fiecare text similarul lui valoric apare negreşit, semn că autoarea se aşează la masa ei de lucru nu altfel decât incandescentă, incendiindu-i viaţa cu lumină şi cuvinte bine alese. Lângă lacrimile peştilor care nasc izvoare poate să stea tristeţea corabiei ce nu va ajunge niciodată la ţărm, ca şi revelaţia de a fi copilul şarpelui şi toate consecinţele acestei stranii stări asumate. Dar şi "umblu gol/ printre picioarele lumii/ ce m-a născut" într-o primă căutare de sine pornind şi revelaţia luminoasă şi plină de speranţă. "La primul pas căzut/ te-aşteaptă zbor. Interesant este şi locul găsit şi numit dincolo de valuri, fereastra ca o punte, de unde se pot vedea pentru întâia oară ochii de cocor, cum se poate imagina contactul liric cu lumea rece a melcilor, de care autoarea nu se sfieşte să îi culeagă şi să şi-i aşeze în păr şi pe obraz. (Paula Monica Georgescu, Rm. Vâlcea) * Când într-un număr recent îi răspundeam lui Stoian G. Bogdan, îmi reţinuse atenţia şi poemul dedicat poetului Claudiu Komartin, intitulat Halucinaţie în drum spre oraşul natal, şi care poem n-a mai încăput în pagină. îl transcriu acum, aici: "Prima privire îţi conturează calea fer