In 1989, sistemul bazat pe proprietate publica si piete controlate s-a prabusit. Tarile comuniste au trecut la celalalt sistem cunoscut: proprietate privata si piete libere nereglementate.
Istoria a aratat ca eficienta proprietatii private este semnificativ mai mare decat a proprietatii publice. Cred ca e o chestiune asupra careia dezacordurile sunt minime.
Din pacate, criza in care a intrat lumea (pornind de la criza subprime din SUA) este putin inteleasa. Ea este atribuita pietelor libere. Foarte putine persoane au adus in discutie faptul ca pietele libere pot fi reglementate sau nereglementate. Falimentul nu este al pietelor libere. Este al pietelor libere nereglementate. Si nici macar in toate domeniile, ci doar in cele in care raporturile dintre cele 2 parti contractuale sunt dezechilibrate.
Si acum, exemplul din Romania: sistemul bancar. Sistemul bancar este unul in care raporturile dintre banca (creditor) si cetatean/firma (debitor) sunt net in favoarea bancii. Domeniul este vag reglementat si complet nereglementat in cel mai important element al contractului: pretul contractului.
Pretul contractului din contractele de credit este stabilit, cel mai adesea, pornind de la o dobanda de baza a bancii (denumirile sunt diferite de la banca la banca). Dobanda de baza nu este legata de nici un indicator extern. Ea este exclusiv sub controlul bancii. Virtual, banca poate decide ca dobanda de baza este de 50%. Sau de 100%. Sau de 1000%. La limita, banca te poate anunta ca tot ce este al tau, este de maine al ei. Drumul spre abuzuri este larg deschis.
Bancile au devenit noii camatari. Nevoia de reglementare a domeniului este acuta. Pretul contractului trebuie sa fie determinabil (daca memoria nu ma inseala, exista chiar o prevedere in acest sens in dreptul comercial sau in dreptul civil). Altfel, milioane de debitori
