EPISODUL 2

Balul fetelor Când eram mica, prietena bunicii, Marina, imi dadea in tarot. Atunci cele mai frumoase clipe erau când imi picau Roata norocului, Spânzuratul sau Nebunul. Mi se parea ca daca imi pun intrebarile clar, voi afla raspunsurile pe care voiam sa le aflu de ani intregi, când ma intorc la Constanta?, cine ma place?, daca sunt copilul parintilor sau mi-au inlocuit certificatul de nastere. Habar n-aveam de Arcanele mari sau mici, de semnele de pamânt sau de foc, de religie si de alte lucruri care poate ca m-ar fi facut indiferenta practicii acesteia. Stiu doar ca Marina era pentru mine o zeita venita de pe alta lume, ca pleca deseori din tara si ca din când in când imi aducea patratele de ciocolata cu figurine in spatele lor. Aveam voie sa desfac una pe zi ca sa aflu ce se afla in spatele ei. In dupa-amiezele noastre ezoterice, in care ea fuma foarte mult si avea un miros care ma imbata, eram de multe ori curioasa in legatura cu modalitatea in care o sa mor, gânduri inutile pentru un copil, dar extrem de incitante. Pe atunci moartea mi se parea ceva ce doar adultii pot sa aiba, iar eu nu; ma umpleam de ciuda si ii ceream tarotului sa imi arate adevarul. Aveam de altfel in palma linia vietii intersectata cu linia norocului si din acest hazard al ciocnirilor rezultase in palma mea litera T. Mi se spusese ca vine de la tragic, ca voi muri intr-un accident tragic. Astazi nu pot sa ma gândesc decât la T-ul lui Tudor. In continuare ma bazez pe intuitii. Ma trezesc dimineata cu piste noi pe care sa o apuc, mi se confirma apoi ca sufletul asta isi gaseste linistea si intru in alte zile de fericire. Uneori ma sperie energia si bucuria pe care le am. Sunt obisnuita ca lucrurile bune sa se intrerupa brusc si sa cad apoi foarte jos. Fetita imi spune ca sunt vie, ca asta ii place la mine cel mai mult, mie mi se pare ca agitatia pe care mi-o da fer