O PROVOCARE LANSATĂ DIN RÂMNICU-VÂLCEA. Înregistrând tendinţa regizorilor de azi de a nu ţine seama de indicaţiile de regie date de dramaturgi, Doru Moţoc a inventat un nou fel de piese de teatru: dialoguri lipsite de orice determinare, texte-plastilină din care degetele agile ale directorilor de scenă pot face orice. "Personajele unor astfel de piese - explică Doru Moţoc, scriitor inteligent şi subtil, care trăieşte aparent inofensiv departe de Bucureşti, la Râmnicu-Vâlcea, dar care, iată, trimite de acolo o provocare întregii lumi a teatrului - nu au identitate, nici biografie certă. Locurile de desfăşurare a acţiunii nu sunt numite, nici descrise. Costumele, recuzita, acţiunile fizice ale personajelor, sugerate uneori de text, sunt lăsate la inspiraţia şi imaginaţia regizorilor."
Autorul consideră că acest mod de a scrie "partituri dramatice" poate sta la baza unui teatru imaginativ. "O altă specie a teatrului imaginativ - precizează el - ar putea, dimpotrivă, să ofere un tip de libret ce conţine doar o descriere extrem de amănunţită a locului şi/ sau personajelor, precum şi a câtorva situaţii/momente cu valoare de Ťpiloniť ai acţiunii sugerate, urmând ca dialogurile să fie imaginate de regizori şi/ sau interpreţi."
Aceste idei şi altele, la fel de ingenioase, sunt formulate în prefaţa volumului de teatru (imaginativ) Blues pentru saxofon alto, publicat de Doru Moţoc, la sfârşitul lui 2008, la Ed. Offsetcolor din Râmnicu-Vâlcea. Se spune, în legătură cu asemenea manifeste literar-artistice: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În cazul lui Doru Moţoc, practica nu ne omoară deloc, ne încântă, şi nu neapărat pentru că ilustrează o concepţie reformatoare despre teatru, ci, pur şi simplu, pentru că autorul are talent literar. Fiecare dintre cele trei piese incluse în volum - Provocare sau Zborul - ce fericire!, Marchiza sau Doispr
