Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Parchetului loveşte în Finanţe

Publicat in Vocea Brailei, vineri 13 martie 2009 ·

* refuzul Direcţiei Finanţelor Publice de a efectua controale la cele 16 firme ale interlopilor suspectaţi de activităţi ilegale a stârnit reacţia şefului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila* acesta consideră că "instituţiile statului nu vorbesc o limbă comună, aceea a legalităţii"

* prim-procurorul Fănel Mihalcea se întreabă, retoric, dacă Poliţia, Parchetul şi Finanţele luptă sau nu pentru aceeaşi cauză * în octombrie 2008, după descinderile efectuate la domiciliile interlopilor brăileni, oamenii legii au pus la punct două cauze penale, pentru contrabandă, evaziune fiscală şi proxenetism şi au solicitat, fără niciun rezultat, Finanţelor să efectueze controale la firmele suspecţilor * DGFP a răspuns, sec, că "solicitarea nu face obiectul şi nu intră în atribuţiile activităţii de inspecţie fiscală"

Nu mai puţin de 16 societăţi comerciale şi AF-uri aparţinând interlopilor brăileni sau rudelor acestora - luate în vizor de Poliţie şi Parchet - îşi văd în continuare de afacerile lor mai mult sau mai puţin legale, pentru că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila refuză cu încăpăţânare, de patru luni, să demareze controalele de rigoare, solicitate de anchetatori.

Este şi motivul pentru care, solicitat de redactorii noştri pentru a-şi exprima punctul de vedere, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prim-procurorul Fănel Mihalcea, a făcut o declaraţie incendiară: "Organele statului nu vorbesc o limbă comună, aceea a legalităţii, deşi acestea trebuie să concure la realizarea cadrului legal, în orice domeniu de activitate. Cumva, Poliţia şi Parchetul - unele dintre instituţiile de început ale lanţului de înfăptuire a justiţiei - s-au simţit jignite de răspunsurile primite, urmare a insistenţei noastre? Deşi nu trebuia - nu că am fi făcut un pas înapoi, am aşteptat ca Finanţele Publice să-şi revină şi să ne ajute î

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 48 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 30 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 33 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc pentru întârzierea unui acord de încetare a focului

News.ro acum o ora
Gruparea militantă palestiniană Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc miercuri pentru nereuşita de a încheia un acord de încetare a focului, în ciuda progreselor raportate de ambele părţi în ultimele zile, relatează Reuters. Hamas a precizat că Isr

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°