Foştii şefi ai industriei cosmetice spun că produsele autohtone erau însă de calitate. Produsele franţuzeşti foarte populare în anii ’70 au fost înlocuite aproape total de cele româneşti la jumătatea anilor ’80. „La sfârşitul anilor ’70, lumea de la ţară nu se mai spăla cu săpun de casă, cum se întâmplă acum, ci cu şampoane, iar bărbaţii foloseau apă de colonie după bărbierit”, rememorează vremurile „de glorie” ale comunismului Rozalia Speteanu, preşedinte al Organizaţiei Patronale din Industria Cosmeticelor.

Să ai un „Adam” pentru a îndepărta mirosul de tutun din gură, un „Irinel” pastă de dinţi cu portocale pentru copii sau o „Anca”, cremă antirid, cu patru ani înainte de căderea comunismului, era însă o chestiune de noroc şi cunoştinţe potrivite.

Aflată la conducerea fabricii Miraj pentru mai bine de 30 de ani, Speteanu crede că „românii n-au trăit departe de Europa şi de noutăţile ei”. La fel susţine şi Ioana-Maria Ivcovici, un stilist cu o experienţă de 30 de ani care-şi aminteşte mereu de mirosul fixativului importat din Franţa, „El Nett”.

De altfel, produsele pe care le folosea în ’79 , când a început să lucreze în salonul „Perla” din Capitală, erau aproape exclusiv aduse din Franţa. Doamnele se vopseau o dată pe lună şi veneau la manichiură săptămânal”, ne-a povestit Ivcovici.

Industria de cosmetice acoperea până la jumătatea anilor ’80 necesarul din ţară şi onora în acelaşi timp contracte de export pentru ţări ca Franţa, Olanda, Japonia sau Grecia.

Existau trei mari fabrici: Miraj, Farmec şi Nivea. Diferenţa dintre cele trei era că prima era poziţionată ca producătoare a sortimentelor de vârf, a doua, a dozelor de spray, iar a treia era orientată pe fabricarea produselor în tuburi.

Cercetare - da, publicitate - ba

 „Fiecare fabrică avea colective de cercetător