Destinatar: Bruno Mazzoni
Dragă Bruno,
Îmi place să mă ţin de promisiunile pe care le fac. Asta nu înseamnă şi că reuşesc întotdeauna. Când ne-am văzut, în primăvara lui 2007, în Italia, ţi-am vorbit de o scrisoare a lui Slavici în care e vorba de oraşul tău natal, Napoli. O găsisem, când lucram la cartea despre secolul 19, în Torouţiu (Studii şi documente literare, vol. V, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Bucovina, 1934), iar intenţia mea a fost s-o scanez şi să ţi-o trimit. Însă formatul cărţii lui Torouţiu şi lungimea scrisorii lui Slavici - cât o nuvelă - , dar şi unele fraze din cale-afară de aspre referitoare la Napoli, m-au făcut să amân sine die proiectul. Abia azi m-am hotărât să-mi ţin totuşi promisiunea, dar în alt fel: îţi voi comenta scrisoarea, ba mai mult, o să-ţi comentez ambele epistole în care Slavici îşi povesteşte călătoria prin Italia din 1882, pentru că sunt pline de culoare. Cred că eşti interlocutorul ideal pentru o discuţie despre aceste scrisori.
Încep, cum începe şi el, cu Veneţia, unul dintre cele mai misterioase oraşe pe care le-am văzut şi, fără îndoială, unul din cele mai literare. Dacă e să ne gândim numai la cunoscuţii-scriitori ai lui Slavici, şi deja găsim vreo trei, Alecsandri, Iacob Negruzzi şi Eminescu, care au publicat pagini literare veneţiene. Slavici ajunge în faimoasa cetate în iulie 1882, aşadar când are 34 de ani împliniţi. Ce înseamnă să ai 34 de ani la sfârşitul secolului romantic e o altă poveste, oricum nu-i acelaşi lucru ca azi. Destinatarul scrisorilor italiene ale lui Ioan Slavici este Titu Maiorescu, om important, cu 8 ani mai în vârstă decât expeditorul. Permite-mi să-ţi amintesc în ce moment al vieţii se afla fiecare, pentru că o scrisoare se leagă mai direct şi mai simplu de biografie decât orice alt text literar. O scrisoare e biografie.
Slavici se a
