Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunea "VIFOR 2009"

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 13 martie 2009 ·

*Trei arme deţinute ilegal, identificate şi ridicate de poliţiştii botoşăneni

Începând cu data de 01 februarie 2009, a fost declanşată la nivel naţional  acţiunea "VIFOR 2009” pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme şi muniţii şi prevenirea producerii de incidente ca urmare a folosirii armelor de foc. Această acţiune naţională se desfăşoară în perioada 01 februarie – 30 aprilie 2009. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii botoşăneni în cadrul acestei acţiuni, în zilele de 12 şi 13 martie a.c., au fost identificate şi ridicate trei arme neletale deţinute ilegal. Astfel, ieri 12.03.a.c., poliţiştii Serviciului A.E.S.T. împreună cu cei ai Postului Comunal de Poliţie Răchiţi, au identificat pe suspecţii S. DOREL, de 41 ani şi S. IOAN, de 35 ani, ambii din satul Roşiori, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, care deţineau ilegal la domiciliu două arme neletale supuse autorizării, respectiv o puşcă tip carabină, cu aer comprimat, marca GOMO, calibru 4,5 mm şi un pistol cu aer comprimat, de acelaşi calibru şi aceeaşi marcă.În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii au procurat armele din Franţa şi le-au introdus ilegal în România, la data de 07.03.2009, ascunse în bagajele personale.Faţă de cei doi suspecţi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului şi muniţiilor, deţinerea fără drept a unei arme neletale şi contrabandă.    Poliţiştii Serviciului A.E.S.T. au identificat şi pe numitul H. CONSTANTIN, de 53 ani, din municipiul Botoşani, care deţinea ilegal la domiciliu un pistol cu aer comprimat marca NORCONIA, calibru 4,5 mm.Primele cercetări efectuate în acest caz au stabilit că suspectul a procurat pistolul la data de 23.11.1998, de la o societate din municipiul Botoşani, dată la care arma nu făcea parte din categoria celor supuse autorizării.După intrarea în vigoare a Legii nr. 295/2004 ş

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 28 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°