Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimb de roluri

Publicat in Jurnalul, vineri 13 martie 2009 · ·

Acces direct la fata marinarului: Andreea Perju şi Mădălin Ionescu

Andreea Perju (24 de ani) se visează, ba contesă, ba regină, ba catwoman, ba pe scena Teatrului Naţional I.L. Caragiale, acolo unde joacă "părinţii" ei din telenovela de succes "Fetele marinarului", difuzată pe Antena 1. Pentru Andreea, fata care nu a fost străină de lumea showbizului (a dansat pentru Candy, Valahia, a cântat în trupa Oops!, a fost "blonda de bază" a lui Dan Negru), actoria este un vis. Aproape devenit realitate, atâta vreme cât face parte din echipa acestui serial. Dar până să ajungă şi ea pe scena Teatrului Naţional, "nu-mi rămâne decât să mă duc să-mi văd mama, tatăl. Până atunci, aşadar, sunt fată de marinar, dar mă obişnuiesc cu teatrul ca spectator".

DISIMULARE. Mădălin Ionescu (38 de ani), la rândul său, nu are nici o legătură cu actoria propriu-zisă, însă, pentru emisiunea sa, "Acces direct", difuzată, de asemenea cu succes, la Antena 1, disimularea este o calitate. Ca moderator şi realizator al acestui show tv, Mădălin trebuie să-şi însuşească anumite atribute actoriceşti, menite să-şi ţină în frâu invitaţii. Trebuie să zâmbească cu rost, să ridice din sprâncene cu subînţeles, să ştie când să tacă ori când şi cum să-i încurajeze la vorbă pe cei din platou. Mai bine spus, îi trebuie un registru variat de interpretare.

PRODUCŢII DE TOP. Care ar fi legătura dintre Mădălin Ionescu şi Andreea Perju? Au cel puţin un punct comun. Amândoi fac parte din cele mai recente producţii de top ale Antenei 1. Care a fost intenţia noastră? Aceea de a-i determina să facă, pentru câteva momente, schimb de locuri. Chiar şi imaginar. Andreea Perju, ca impotetică prezentatoare a "Accesului direct" ar aduce în platou mai mulţi artişti cărora le-ar da posibilitatea să-şi promoveze muzica. Mădălin Ionescu, la rândul lui, nu s-a gândit nicioda

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 21 minute
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 14 minute
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 2 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum o ora
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

O femeie din Brăila a fost ucisă în bătaie de soț. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adevarul acum 45 minute
O femeie din județul Brăila, a fost ucisă în bătaie de soțul ei, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce un apropiat a alertat autoritățile.

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum o ora
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Breaking Un tânăr de 27 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el, în Braşov, pe „Aleea de sub Tâmpa”

Adevarul acum o ora
Incident grav duminică, 29 iunie 2025, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov, cunoscută localnicilor ca „Aleea de sub Tâmpa”. Un copac s-a prăbușit peste două persoane aflate în zonă, provocând moartea unuia dintre ele. O femeie a fost rănită în ac

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°