Aştern aceste rânduri, recitind scrisorile pe care le-am primit de la Geo Bogza, amintindu-mi de întâlnirile şi convorbirile noastre sincere, când, confesându-se, afirma că Domnia Sa este un scriitor de stânga, pentru că, în toate reportajele lui s-a solidarizat cu oamenii simpli şi necăjiţi şi pentru că nu i-au plăcut niciodată luxul şi mofturile burgheze. Aproape totdeauna când discutam fără reţinere, îşi exprima dezacordul faţă de totalitarism, de ingerinţele acestuia sterilizante în arta şi cultura românească, de era ticăloşilor (cum ar fi vrut să-şi intituleze eseul Petrini, personajul lui Marin Preda) şi tot acest autor îmi povestea cum, chemat de Nicolae Ceauşescu să-l determine să mai scrie frumoase reportaje despre "marile realizări ale societăţii româneşti contemporane", s-a scuzat şi a motivat imposibilitatea de a mai scrie aşa ceva, invocând senectutea şi durerea aproape insuportabilă a picioarelor. Recunoştea că a fost o vreme, la începutul carierei politice a lui Nicolae Ceauşescu, când l-a simpatizat, crezând în incipienta liberalizare a sistemului, în deschiderea acestuia spre democratizarea autentică a ţării. Mai târziu şi-a dat seama de caracterul agresiv, de grandomania şi autocraţia acestuia, fatale pentru poporul român. Cine citeşte tabletele bogziene din România literară, adunate în două volume, îşi dă seama nu numai de calitatea expresivă a unora dintre ele, dar şi de stilul esopic, parabolic al acestora, descoperindu-l, astfel, pe adevăratul Geo Bogza, eul lui sincer.

În scrisorile propuse spre a fi publicate identificăm şi unele din strădaniile scriitorului de a rezista comandamentelor ideologice ale acelei vremi nefaste, atmosfera politică stresantă pentru creatori, dar şi interesul de a comunica direct cu cititorii, bucuria de a coresponda cu un profesor de limba română care, atunci, locuia în Cernavodă, oraş pe care Geo B