În lumea lui Swift, Holopoet este mai-marele dounossinilor, al “oamenilor care nu fac nimic”, adică (de la englezescul do nothing). Iar poporul acesta, săltat la perfecţiune datorită ştiinţei înalte, se lăsase în puterea unui singur om. A lui Holopoet, “acela care face totul” (expresie împrumutată din limba elenă), ca singură autoritate politică, economică şi artistică. Dounossinii vegetau în clinici imense, înnodaţi la calculatoarele tocmite să le stabilească zilnic nevoile.

Pentru livrarea produselor trebuincioase traiului, Holopoet apăsa pe un buton miraculos, şi roboţii treceau pe rând pe la fiecare dounossin. Când nu se împreunau carnal, dounossinii se uitau la televizoarele în culori, cu imagine tridimensională. În studioul de televiziune lucraseră câţiva scriitori, plătiţi să realizeze programe de îndobitocire ideologică, însă, de la o vreme, Holopoet îi înlocuise cu un calculator-inventator. Minunăţia tehnică abia descoperită avea darul de a păstra în memorie toate operele din vechime, pe care le combina la nesfârşit în variante proaspete, spre deliciul supuşilor amorţiţi. Cam aşa arăta insula lui Holopoet, în imaginaţia scânteietoare a pamfletarului englez.

Nu cred că fostul preşedinte al României Nicolae Ceauşescu l-a citit vreodată pe Swift. Asta nu l-a împiedicat de fel să se considere un Holopoet multilateral dezvoltat într-o ţară de dounossini fricoşi şi laşi. Deşi în nuvelă oamenii erau deserviţi de roboţi, în Doussinia “celui mai iubit fiu al poporului” oamenii prinseseră apucături de roboţi. De la medicamente la lenjerie, de la hrană la spectacole, de la demografie la pornografie, totul era planificat de Holopoet-ul scorniceştean. Până şi emisiunile de radio şi televiziune sau articolele de presă scrisă se întrupau din genialitatea aceluiaşi personaj providenţial. Părintele lui Gulliver şi-a terminat ficţi