* un meci în care s-a schimbat de trei ori arbitrul de centru * partida de pe Municipal este condusă până la urmă de Teodor Crăciunescu * Viitorul Însurăţei primeşte vizita echipei CS Eforie
În această etapă ambele formaţii din judeţul Brăila evoluează pe teren propriu. CF Brăila o are adversară pe Săgeata Stejaru, o formaţie care doreşte să prindă locul al doilea în grupă pentru a accede la turneul de baraj pentru promovare în Liga a II-a şi care, pentru a-şi îndeplini obiectivul, în această iarnă a transferat o serie de jucători cu experienţă precum fundaşul Liviu Ştefan, Doicaru de la Gloria Buzău sau ex-stelistul Marius Luca.
Indiferent de valoarea adversarilor, după două săptămâni de antrenamente, brăilenii vor să-şi treacă în cont primele trei puncte din retur.
"Jucăm şi câştigăm. Va fi un meci cu o formaţie în care sunt mulţi jucători experimentaţi, însă trebuie să fim încrezători în tinerii noştri brăileni. Din punctul meu de vedere, rezultatele sunt date de măsura muncii şi noi ne-am pregătit bine pentru acest joc, în care nu vizăm altceva decât victoria", a declarat ieri, Mihai Ciobanu, antrenorul principal al CF Brăila.
Cei doi absenţi ai etapei inaugurale, Necoară şi Pânzaru, fac parte din lotul echipei brăilene pentru partida de astăzi, însă va lipsi Pascu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
"Să sperăm că vom avea un arbitraj corect şi rezultatul se va stabili pe teren", spune Adelin Soare
Iniţial, Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât ca partida de pe stadionul Municipal să fie condusă de o brigadă de arbitri din Bucureşti formată din Dragoş Istrate - Bogdan Gheorghe şi Andrei Constantinescu. Numai că între timp ,centralul Istrate s-a accidentat şi în locul lui a fost desemnat braşoveanul Ghimbăşan, tot un arbitru de Liga a II-a. Nici acesta nu a rămas definitiv, pentru că, stupoare, i-a recidivat o