Mesajul a fost trimis. Multumesc!

�ntrebări ale APC Botoşani pentru doamna Meglena Kuneva, Comisar european pentru probleme de Protecţia Consumatorilor la sesiunea de chat de vineri, 13 martie a.c.:

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 13 martie 2009 ·

Unii experţi străini de la Uniunea asociaţiilor pentru consumatori din Germania au apreciat că România este cu 50 de ani în urma altor ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de cultură consumatorilor. Ce putem face pentru ca acest decalaj să nu crească în continuare iar România, eventual Bulgaria să nu devină „lada de gunoi a Europei” ? La începutul anilor 90 existau în România circa 150 de asociaţii de protecţia consumatorilor aflate la început de drum. În prezent există aproximativ 20 de organizaţii de consumatori viabile dintre care peste 90 la sută au bugete infime sau cvasiinexistente. Ce poate întreprinde Comisia Europeană pentru ca mişcarea consumatoristă din România să nu degenereze şi sa dispară? Ce sfaturi puteţi da consumatorilor din ţările şi zonele  mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene pentru a traversa mai lesne perioada crizei economice?  

Autori: Centrul EUROPE DIRECT Botoşani

Unii experţi străini de la Uniunea asociaţiilor pentru consumatori din Germania au apreciat că România este cu 50 de ani în urma altor ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de cultură consumatorilor. Ce putem face pentru ca acest decalaj să nu crească în continuare iar România, eventual Bulgaria să nu devină „lada de gunoi a Europei” ? La începutul anilor 90 existau în România circa 150 de asociaţii de protecţia consumatorilor aflate la început de drum. În prezent există aproximativ 20 de organizaţii de consumatori viabile dintre care peste 90 la sută au bugete infime sau cvasiinexistente. Ce poate întreprinde Comisia Europeană pentru ca mişcarea consumatoristă din România să nu degenereze şi sa dispară? Ce sfaturi puteţi da consumatorilor din ţările şi zonele  mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene pentru a traversa mai lesne perioada crizei economice?  

Autori: Centrul EUROPE DIRECT Bo

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Todirel Razvan Silviu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 151/12.12.2023, prin care se autorizează lucrări de construire pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ ÎN REGIM P+1E+m, AMENAJARE TEREN, ORGANIZARE ŞANTIER, în judetul Bra

Tentativă de jaf armat la o bancă din Iași. Hoțul a intrat deghizat și i-a amenințat pe angajați

Libertatea acum 44 minute
Un bărbat cu barbă și mustăți false a încercat joi seară să jefuiască o bancă din municipiul Iași. Bărbatul i-a amenințat pe angajaţi cu un obiect care părea a fi un pistol şi le-a cerut bani, anunță Poliția. În cele din urmă, acesta a plecat cu mân

UPDATE - Liga Europa: Debut cu dreptul pentru FCSB, 4-1 cu RFS Riga / Declaraţii din tabăra bucureştenilor

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia letonă RFS Riga, în prima etapă a tabloului principal din Liga Europa. UPDATE - Tehnicianul Elias Charalambous a declarat că speră ca victoria cu 4-1 să dea formaţiei

Israelul anunță că a primit un nou ajutor militar din partea SUA, de 8,7 miliarde de dolari

HotNews acum 7 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat joi că a obţinut un nou pachet de ajutor militar american, în valoare de 8,7 miliarde de dolari, „în sprijinul efortului militar în curs al Israelului”, în plină escaladare cu gruparea libaneză Hezbollah şi

Virusul West Nile a ucis nouă români în sezonul cald. Numărul total al infectărilor consemnate de INSP

HotNews acum 5 ore
Un număr de 73 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate din 3 iunie până în 26 septembrie, se arată în cel mai recent raport publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele care s-au îmbolnăvit, n

Tragedie în Braşov, O femeie a fost ucisă pe trotuar de o remorcă scăpată de sub control

Ziare.com acum 5 ore
Tragedie în municipiul Braşov. O femeie de 46 de ani a fost ucisă, joi seară, 26 septembrie, de o remorcă scăpată de sub control. Victima a fost lovită, în timp ce se afla pe un trotuar, de remorca unei maşini, care s-a desprins în mers. Accidentul

Prima reacţie a SUA după ameninţările nucleare lansate de Putin: „Este total iresponsabil”

Mediafax acum 9 ore
Antony Blinken a calificat drept iresponsabil şi inoportun avertismentul lui Putin la adresa Occidentului cu privire la utilizarea armelor nucleare, scrie Reuters. „Este total iresponsabil, a declarat Blinken în cadrul unui interviu acordat MSNBC. „

Peşti morţi pe luciul râului Bicaz. Autoritățile din Neamţ au transmis un mesaj RO-ALERT populației

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a anunţat că a transmis, joi, un mesaj RO-ALERT în trei comune din vestul judeţului, după ce pe luciul râului Bicaz au apărut mai mulţi peşti morţi. „În jurul orei 13.00, pompierii au fost înştiin

Sondaj Curs! Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cele mai mari șanse să ajungă în turul al doilea de scrutin de la alegerile prezidențiale (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Un sondaj CURS ce vizează alegerile prezidențiale și parlamentare a fost făcut public astăzi. Potrivit acestuia Nicolae Ciucă are șanse să intre în al doilea tur al alegerilor prezidențiale împreună cu Marcel Ciolacu. Mai exact la primul tur de scru

Kremlinul a explicat schimbarea doctrinei nucleare a Rusiei, anunțată de Putin: „Este un semnal care avertizează aceste țări”

Libertatea acum 9 ore
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat, joi, că schimbările în ce privește doctrina nucleară a Rusiei sunt, în primul rând, un semnal pentru „țările neprietenoase”, relatează site-ul cotidianului rusesc Kommersant.

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/27°
lun.

13°/16°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/18°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

16°/22°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/17°
lun.

9°/10°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

12°/17°
lun.

10°/17°