Horia Ghibuţiu: "Cazul tulburător al românilor care au fost trataţi ca nişte sclavi pe o plantaţie de sparanghel stârneşte o legitimă indignare, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut într-un stat al Uniunii Europene."
Şi nu oriunde, ci în Cehia, o ţară privită cu admiraţie în România, atât înainte de 1989 - când, să ne reamintim, am contribuit la eliberarea acelor ţinuturi în 1945 şi am refuzat să le cotropim în 1968 -, cât şi, mai ales, după.
De fapt, e irelevant că s-a întâmplat acolo. Mai grav e că s-ar putea întâmpla aproape oriunde şi nu doar cu români, bulgari şi moldoveni. Care au fost atraşi de mirajul unor câştiguri mai mari decât ar fi putut obţine în ţările de baştină şi s-au trezit într-un penitenciar în aer liber, unde au fost înfometaţi, reduşi la stadiul de animale de povară, electrocutaţi şi înghiontiţi cu kalaşnikoave de nişte gardieni hotărâţi.
Sclavagismul modern, în pofida Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, e identificabil pe tot globul şi găseşte oricând un mediu bun de proliferare, darămite în condiţiile crizei financiare mondiale. Robia noului mileniu ar fi, conform organizaţiilor antisclavagiste, de cinci tipuri: sclavia pe datorie - când oamenii sunt forţaţi să muncească din greu pentru a se putea achita de obligaţii pe care şi le-au făcut (au fost cazuri, cumpărând medicamente pentru copii); căsătoria cu forţa de la vârste fragede - fete obligate să trăiască alături de bărbaţi pe care să-i slujească şi care le agresează fizic, în diverse feluri; munca silnică - oameni recrutaţi individual sau de diferite organizaţii, siliţi să presteze sub ameninţarea violenţei sau a altor pedepse; sclavia de filiaţie - oameni fie provenind din familii de sclavi, fie aparţinând unei comunităţi pe care societatea o condamnă la muncă silită; traficul de persoane - transportarea dintr-un loc în altul şi scoaterea la
