Sunt binecunoscute bunele rela­ţii de prietenie dintre poporul ro­mân şi cel irakian sau iranian în pe­ri­oada anilor 1980. Dovadă stau nu­me­roasele vizite de stat ale tova­ră­şu­lui Nicolae Ceauşescu, în urma cărora românii aflau că la mii de ki­lo­metri depărtare se aflau prieteni gata să le sară în ajutor la nevoie. Pentru că mulţi dintre cetăţenii Orien­tului ajungeau şi în România, mai ales atunci când venea vorba de vizite de afaceri, bucătarii ro­mâni se străduiau din răsputeri să le satisfacă toate dorinţele culinare.

"Ghidul orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Tu­rismului, prezintă pentru început câteva caracteristici ale acestei bu­cătării. "Clima meridională-tem­­perată, cât şi caldă din aceste teritorii a facilitat producerea unor mirodenii, legume şi sosuri, fiind folosite cu deosebire ceapa, ustu­roiul, prazul, fasolea, lintea (foarte apreciată în Orient)." Cea mai im­portantă regulă ce nu trebuie în­călcată se referă la carnea ce va fi folosită la prepararea mâncă­ru­rilor. Poate fi de pasăre, vită, berbec sau oaie, dar niciodată carne de porc. Peştele nu se numă­ră printre alimentele preferate, dar nu re­prezintă o noutate pentru turiştii orientali. Pentru românii care nu puteau să plece în străi­nătate, car­nea, de orice fel ar fi fost, re­pre­zen­ta totuşi de multe ori o noutate. A existat într-adevăr o peri­oadă în care peştele a intrat în forţă în bucătăriile româneşti, sub sloga­nul "Nici o zi fără peşte congelat!". Dar de ce nu şi proaspăt? Şi tot la capitolul "de găsit mai rar în bucătării" se află şi câteva dintre fructele şi mirodeniile nelipsite din prepa­ra­tele orientale: curmalele, arahidele, fructele uscate, mandarinele, portocalele, dar chiar şi lămâile.

Aşadar, bucătarii îi vor îmbia pe turişti cu preparate al căror gust trebuie să fie dulce-acri