Mircea Cărtărescu: „Deplâng ruinarea și batjocorirea doctrinei liberale de către coteria care-a fost la putere în ultimii ani la PNL”. Sursa: Mediafax
Nu prea mă omor citind comentariile forumiştilor la articolele mele, şi asta nu din desconsiderare pentru ei, ci din cauza crizei exasperante de timp în care trăiesc. Dar câteodată, când mi se urăşte cu binele şi simt că o cură de umilinţă şi modestie nu-mi strică, mă mai apuc să văd ce mai zic alde motanul Garfield sau Nae Camionagiul, sau BrunoLA, sau Mihaela, ca şi sutele de alte nick-uri care înjură şi laudă, spun deşteptăciuni sau idioţii, se-ncaieră-ntre ei sau se mângâie pe creştet, dar până la urmă, dincolo de toate astea, fac un lucru nemaiîntâlnit înainte de epoca internetului: îşi exercită dreptul fundamental la opinie. Măcar asta am câştigat după ’89. Citind postările ce se-nşiră cuminţi unele sub altele, aflu de fiecare dată lucruri interesante: amănunte pe care nu le ştiam despre propriul meu trecut, evaluări ale IQ-ului meu, situări ale mele în topul scriitorilor de azi - la coadă de tot sau cel puţin după vreo cincizeci de alţii care „cântă mai dulce decât mine” - ca şi alte detalii pitoreşti, exprimate de obicei într-o limbă şi mai pitorească.
Mai deunăzi, cineva scria ceva de felul „ca şi Eminescu altădată, vorbiţi cu o ură iraţională despre liberali, de parcă ei ar fi vinovaţi de toate relele ce se-ntâmplă-n ţara asta şi nu marinerul, tiranul de la Cotroceni etc. etc.”. Urma o lungă diatribă împotriva faimosului vânzător de flotă şi ţară. Postarea mi-a atras atenţia şi, cu toate că analogia e cam şchioapă, mă gândesc că merită să-i răspund.
Mai întâi, nu vorbesc „ca şi Eminescu altădată”. Poetul angajat la „Timpul” scria de pe o poziţie conservatoare, în numele unui trecut utopic în care boierii şi ţăranii, români neaoşi (în opoziţie cu ciocoimea alogenă) ar fi t
