Îi cunosc de o viaţă (mai precis: de treizeci de ani) pe Ana Blandiana şi pe Romulus Rusan, iar faptul că dânşii mă numără printre prietenii lor este pentru mine o mare onoare. Din totdeauna le-am urmărit cu atenţie şi simpatii nu numai activitatea literară, ci şi cea civică. Admir mai ales Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet - o idee îndrăzneaţă pe care ei au transformat-o într-o instituţie vie şi extrem de importantă, în primul rând pentru tânăra generaţie. În Cehia am prezentat Memorialul la diferite ocazii, de fiecare dată cu un fel de invidie, deoarece la noi nu există un asemenea muzeu funcţionând, în acelaşi timp, şi ca un centru de cercetări istorice.

De mai multe ori am discutat cu d-na Blandiana şi cu dl Rusan despre rolul literaturii de samizdat în regimul totalitar. La Praga, dânşii au vizitat o bibliotecă denumită Libri Prohibiti, condusă de un fost deţinut politic, Jiéí Gruntorád (acum câţiva ani, această instituţie a fost amplu prezentată pe paginile României literare de Doina Jela). Cele câteva săli ale bibliotecii sunt pline de cărţi, reviste şi alte publicaţii de samizdat, provenind înainte de toate din Cehoslovacia, dar unele şi din alte ţări ale fostului "lagăr socialist". În timp ce în ţara noastră fenomenul samizdat-ului a luat o amploare deosebită, mai ales în perioada de după înfrângerea Primăverii de la Praga, în România nu s-a putut răspândi, principala cauză fiind - cel puţin după părerea mea - măsurile drastice ale Securităţii privind controlul asupra maşinilor de scris (ceva de neînchipuit în Cehoslovacia). În schimb, interesul meu îl trezeau întotdeauna destinele tulburătoare ale cărţilor "de sertar" care nu au putut vedea lumina tiparului după ce au fost scrise, precum Biserica Neagră de A. E. Baconsky, Adio Europa de Ion D. Sîrbu, Sertarul cu aplauze de Ana Blandiana ş.a.

Anu