Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CREŞTEREA ECONOMICĂ S-A TOPIT/FMI face praf bugetul

Publicat in Jurnalul, vineri 13 martie 2009 ·

Ministrul de Finanţe Gheorghe Pogea şi-a schimbat viziunile macroeconomice care au stat la baza construcţiei bugetare după ce a discutat cu reprezentanţii FMI.

Creşterea economică de 2,5% prevăzută în buget s-a transformat într-o recesine de 1%, iar deficitul bugetar, care părea bătut în cuie la 2%, a devenit negociabil. "Pe mine dacă mă întrebaţi de creştere economică la ora actuală, este posibil să fie între –1% şi 1,5%", a spus Pogea, arătând că toate instituţiile internaţionale şi-au schimbat prognozele de trei ori în ultimele luni, din cauza evoluţiei crizei, care necesită ajustări permanente. Ministrul Finanţelor a adăugat că este foarte importantă estimarea corectă a indicatorilor macroeconomici pentru a putea dimensiona cheltuielile, astfel încât să fie acoperite cu veniturile disponibile. "Important este să vedem adevărul", a mai spus ministrul de Finanţe. Pogea pare a fi uitat faptul că toate aceste cifre au fost făcute publice de FMI încă de acum o lună. Atunci însă Cabinetul Boc era preocupat să treacă bugetul prin Parlament şi îl prezenta ca pe o soluţie anticriză.

SE NEGOCIAZĂ DEFICITUL

Delegaţia FMI care include şi experţi ai CE, ai Băncii Mondiale şi ai Băncii Centrale Europene evaluează în prezent cadrul macroeconomic şi deficitul, a mai declarat Pogea. "Va trebui să negociem noile condiţii care se schimbă de la lună la lună, care va fi cadrul macroeconomic, deficitul în noile condiţii, şi în baza acestor lucruri pe care experţii instituţiilor amintite le vor stabili împreună cu Guvernul, vom stabili şi vom defini exact nevoia de finanţare", a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. El a arătat că necesarul de finanţare externă este strâns legat de nivelul deficitului şi creşterea economică. Bugetul este construit pe o creştere economică prognozată de 2,5%, un deficit bugetar de 2% din PIB, o rată a infla

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°