ECUADOR. Pe coastele vestice ale Americii de Sud înţelegi cel mai bine de unde „îi vin” lui Gabriel Garcia Marquez frazele magice care îi animă cărţile. Sursa: Liana OpreaSursa: Liana Oprea

1 /.

În locuri ca acelea pe care le-am văzut în două luni şi jumătate de hoinăreală prin America de Sud, timpul îşi desfăşoară curbele după altă fizică. Abia când ajungi într-un cătun de pescari de la buza Pacificului, undeva prin Ecuador, începi să înţelegi cum de putea columbianul, dar mai întâi de toate sudamericanul, de Marquez să-şi comunice poveştile în acele fraze luxuriante, magice, ca o iederă verbală crescând în progresii geometrice, imprevizibil de coerentă: pentru că aşa e aici.

Îţi vine uşor să renunţi la numărătoare, ca la ceva inutil. Decretezi că e miercuri, şi e şase seara, şi aşa rămâne până când ai chef să schimbi calendarul şi ceasul. Locul, dacă e să aibă un nume, se cheamă Ayampe şi e un sat în Ecuador, una dintre nenumăratele plaje de pe Drumul Soarelui - Ruta del Sol - care desenează conturul turistic al coastei de vest. E o aşezare minusculă, unde cei grăbiţi nu se opresc mai mult de o zi, la câţiva kilometri de mult mai cunoscuta Montañita - raiul surferilor şi al petrecăreţilor 24 cu 24.

Acoperişuri din frunze de palmier

Am ajuns la Ayampe printr-un concurs de împrejurări, un fel de dat cu banul în manieră ştiinţifică: un impuls, ceva intuiţie, pe care călătorind înveţi să o asculţi, şi ceva informaţie selectată la o cabină de internet din Cuenca, unde mi-a trezit interesul prin cuvântul „biodiversitate” ataşat locului. Încet, dar implacabil trebuia să mă îndrept spre Quito, ca să zbor înapoi în Europa. De la unul dintre multele puncte interesante de pe harta Ecuadorului, Ayampe avea să-mi devină casă mai dulce ca acasă timp de 8 zile. Nu m-am îndurat să plec decât cu 24 de ore înainte de a decola