Un faimos împatimit al crinolinelor si volanaselor facea odata o observatie, care se voia o strasnica punere la punct a opozitiei dintre sexe. Spunea el ca, daca la femei rabdarea este ca o Institutie, la barbati e aidoma Constitutiei. În sensul ca, daca prima e consecventa si invariabila, cealalta e versatila si supusa tot timpul revizuirilor, corectivelor. si dadea exemplul cuplul antic Penelopa-Ulise. Deci, cum ar veni, în timp ce consoarta da dovada de o rabdare statica, institutionalizata, pacienta maestrului razboinic este meandrata ca o amanare nemarturisita. Supusa unei dinamici revizioniste jucause (si, unde mai pui, si epice – asa cum a vazut-o, ce ironie, Homer!). De unde, si cliseul asteptarii ce strabate neschimbat secolele: nevasta care se uita în zare, în timp ce barbatul colinda. De fapt, „Odiseea” nu este altceva decat o suma de variatiuni pe tema jocului, magistral strunit, al tergiversarii. si, pentru ca sa iasa din schematismul ce-l pandea, autorul face din cele doua feluri de rabdare cate o arta. O arta a razboiului cu seductia – la Ulise, si o arta a fandarii prin imagerie – la Penelopa. Mutand centrul de greutate de pe mare pe uscat, cert este ca în adancul fiecarei femei ce asteapta se ascunde o artista a staruintei. A loialitatii.

Lucrarile venerabilei doamne Yvonne Hasan, cu care ne-am întalnit de curand*, functioneaza de mai bine de o jumatate de veac pe paradigma homerica industrioasa. Artist plastic complex (grafica, pictura, colaj, guasa, tapiserie), comentator, teoretician si istoric al artei, eleva a lui M.H. Maxy si Al. Ciucurencu, exeget atat al operei maestrilor sai, dar si al celei a lui Victor Brauner sau a lui Paul Klee, doctor în Filosofie, disciplina Estetica (interesanta aceasta alaturare prin hazard, fiindca, pe langa rigoare, ordine si armonie în opera sa, se poate vorbi în mod sigur si de disciplina es