Pictorul Nicolae Maniu este cel mai bine vandut artist roman pe piata de arta mondiala. Continuam povestea destinului sau de „Papillon" modern, inceputa in numarul trecut.
- Pe acest fapt m-am bazat cand, prin 1982, l-am rugat sa se intereseze si sa obtina o invitatie din partea unei galerii din Germania, ca sa pot veni acolo si sa deschid o expozitie. Zis si facut. Grove vorbeste cu cea mai importanta Galerie de arta din Braunschweig, care isi da acordul pentru o expozitie in primavara urmatoare. Incep sa lucrez, sa adun lucrari, in vederea plecarii. Intre timp, grijuliu, depusesem si dosarul pentru obtinerea vizei, caci stiam ca o aprobare poate dura, daca o obtii!, luni de zile. Si acum intervine din nou destinul… Tovarasii de la judeteana de partid Cluj mi-au cerut sa execut o lucrare mare, un fel de alegorie cu Romania, poporul, Ceausescu etc. pentru aniversarea lui Ceausescu din ianuarie. De asemenea, cand am depus la Bucuresti, la Uniunea Artistilor Plastici dosarul cu viitoarea expozitie, m-am intalnit acolo cu unul din sefi, care mi-a spus: „Maniule, nu pleci pana nu ne faci un portret al lui Nicolae Ceausescu, pe care sa i-l oferim la aniversare."
Ce sa fac? Comenzile, care trebuiau sa fie gata prin 10 ianuarie, imi cam incurcau planurile deoarece lucram intens pentru expozitia din Germania. Asa ca am fost nevoit sa pictez in paralel. Oricum, am terminat la timp cele doua lucrari, am primit felicitari, numai ca, odata cu multumirile protocolare si strangerile calduroase de mana, am primit si instiintarea ca mi s-a aprobat negativ pasaportul pentru Germania. La inceput am fost resemnat. Apoi m-am enervat. Sotia m-a incurajat si mi-a spus: „Le-ai facut astora tabloul cu Ceausescu pentru care au fost laudati. Du-te acum la ei si cere-le, in compensatie, sa-ti dea pasaportul !"
Si m-am dus la secretarul cu propaganda