Dacă văd totul în cenuşiu şi cenuşii sunt toate culorile pe care le trăiesc şi pe care aş dori să le reprezint, de ce ar trebui să folosesc o altă culoare?"

M-am gândit la cuvintele lui Giacometti, la semnificaţiile culorii gri şi la ubicua prezenţă a acesteia în pictura modernă, văzând o serie de expoziţii new yorkeze în care griul era predominant.

Culoare a ceţii şi asfaltului, a tristeţii şi scepticismului, griul a însemnat, de la impresionişti încoace, o reacţie la folosirea excesivă, "barocă", a culorii. Opera lui Whistler - Aranjament în gri şi negru -, a danezului Wilhelm Hammershöi, a lui Käthe Kollwitz şi Louise Bourgeois, a adepţilor conceptualismului sunt toate exemple în acest sens.

Născut în 1930, una dintre forţele dominante ale artei contemporane americane, Jasper Johns nu este, la prima impresie, genul de artist interesat de cenuşiu. A devenit celebru la sfârşitul anilor '50 prin picturi elaborate cu migală, bogat colorate, reprezentând serii de semne repetate: hărţi, litere, steaguri americane, numere sau ţinte aşteptând o săgeată. Reacţie la expresionismul abstract al generaţiei precedente, utilizând culoarea ca un obiect, similar hărţilor şi semnelor grafice, ele au devenit în timp puncte de referinţă ale artei contemporane.

O expoziţie intitulată Jasper Johns: gri, organizată de Muzeul Metropolitan şi Institutul de Artă din Chicago, a inclus mai bine de 130 de lucrări, cele mai multe traversând graniţele dintre pictură, grafică, desen şi sculptură. Curatorii manifestării argumentează că cenuşiul nu este doar un pigment intens folosit de artistul american de-a lungul întregii sale cariere, ci şi un vehicul cu ajutorul căruia Johns meditează pe marginea naturii şi semnificaţiei ideii de culoare în general şi a absenţei ei în particular... "La început am crezut că absenţa culorii face o lucrare