După un prim deceniu postcomunist traumatizat de spectrul terapiilor de şoc şi al reformelor menite să instaureze piaţa liberă pe ruinele fostelor economii socialiste, Fondul Monetar Internaţional revine în forţă în imaginarul social al României.

Criza economică globală a adus cu sine nu doar ameninţarea unei recesiuni fără precedent, ci şi fructul otrăvit al unei relaţii care a înspăimântat generaţiile adulte ale României postsocialiste. FMI n-a amprentat niciodată memoria publică autohtonă cu promisiunea mântuitoare a bunăstării, lucru previzibil într-o ţară în care reformele au fost „graduale”, iar privatizările privite ca „vânzări de ţară”. La începutul unui 2009 nesigur şi fragil, himera FMI revine în actualitate cu forţa unui trecut care refuză să treacă.

Evz.ro a inventariat pentru dumneavoastră parcursul mediatic şi imaginar al unei poveşti pe alocuri dramatice, cea a relaţiei dintre români şi Fondul Monetar Internaţional. Ne-am întors în timp, între paginile roase ale „Bulinei”, pentru a înţelege cum s-a fondat „mitul horror” FMI, exersat ciclic ca într-un reflex pavlovian indestructibil.

Efectele lui se văd astăzi, când un al optulea acord cu Fondul, tot mai vehiculat de clasa politică autohtonă, a aprins deja spiritele, producând o inflaţie de teorii ale dezastrului.

Liberalizarea fără reforme şi democraţia voturilor cumpărate

Şapte. La această cotă a ajuns istoricul relaţiei financiare postdecembriste dintre România şi Fondul Monetar. Statisticile mai spun ceva: şase acorduri s-au încheiat înainte de termen. Rezultatul: din cele peste 2.2 miliarde DST puse la dispoziţie de instituţia financiară, România a accesat doar 1.2 miliarde.

Cifrele nu spun însă povestea spaimelor şi traumelor ce întâmpinau de fiecare dată perfectările unor noi acorduri cu FMI. Calculul istoric e relativ si