Şeful gării fusese mobilizat pe loc, cu grad de sublocotenent. Nu purta uniforma armatei, ci tot hainele lui de ceferist. Pistolul îl ţinea în vaselină într-o pungă de hîrtie cerată, în dulapul cu pantofi. O dată pe săptămînă primea ordin telefonic să dea alarma de atac aerian, niciodată în aceeaşi zi. Sirena se auzea în tot oraşul. Începeau cîinii să urle a rău şi, la început, nu mai ascultau de frîie caii birjarilor. Lumea de pe peron, intra cam în silă în adăpost. O parte dintre clienţii de la clasa a doua a cîrciumii lui Fănică se duceau la adăpost şi uitau să se mai întoarcă să plătească. După prima alarmă, cînd suna telefonul venea Musica, nevasta şefului, s-o anunţe pe Virginia, să nu se mai sperie şi să aibă chelnerii timp să facă notele de plată pînă începea sirena. Dar ca să nu-i iasă vorbe şefului gării, Ionică chelnerul i-a propus lui Fănică să pună în vigoare plata pe loc, decît să se audă că în Medgidia alarma se dădea numai după ce clienţii cîrciumii erau invitaţi să-şi achite consumaţia. Cînd aude Fănică de înţelegerea dintre cele două doamne, îi adună pe chelneri în încăperea din spate şi le spune să nu care cumva să mai facă note de plată de urgenţă. La el în restaurant nu era război! De-aia intră omul în cîrciumă: să se simtă în largul lui, nu să-i rămînă ciorba în gît.

Petrel măcelarul ajunsese cu armata la Odesa. Îi trimitea cărţi poştale şi cîte o mică pradă de război nevesti-si. Mai un samovar, mai un tablouaş, ce mai apuca şi el ca plutonier cu aprovizionarea. Unul dintre cei patru tineri profesori mobilizaţi, care ajunsese şi el la Odesa, îi expedia logodnicei sale declaraţii de dragoste în versuri care pînă să ajungă în mîna fericitei destinatare emoţionau lumea bună din oraş, în lectura poştaşului.

Dintre cei rămaşi, Haikis care făcuse armata la cavalerie şi avea şi un certificat de românizare, nu era chema