Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI LANSEAZĂ PROIECTUL �ECOWEB� � O RESURSĂ NAŢIONALĂ PENTRU EDUCAŢIA ECOLOGICĂ

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 13 martie 2009 ·

COMUNICAT DE PRESA

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) anunţă lansarea oficială a Proiectului EcoWeb. Proiectul are ca scop promovarea activităţilor de educaţie ecologică pe teritoriul României şi îmbunăţirea colaborării dintre autorităţile publice de mediu şi şcoli, precum şi organizaţiile non-guvernamentale ce activează în acest domeniu.  Proiectul EcoWeb îşi propune să întărească relaţia dintre organizaţiile guvernamentale din România şi instituţiile societăţii civile prin elaborarea şi promovarea unei baze de date privind educaţia ecologică la nivel naţional. Prin realizarea acestui instrument educaţional, proiectul răspunde câtorva necesităţi urgente cu care se confruntă societatea românească: necesitatea privind dialogul şi colaborarea între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă, precum şi necesitatea privind creşterea conştientizării şi a educaţiei în ceea ce problemele de mediu cu care se confruntă România  “Un mediu curat şi sănătos depinde de comportamentul şi conştiinţa fiecărei persoane. Proiectul EcoWeb va împărtăşi tinerilor lecţii privind protecţia mediului şi va permite creşterea unei noi generaţii de cetăţeni responsabili în ceea ce priveşte mediul inconjurător ” a spus preşedintele ANPM, Mihail Fâcă.           “Proiectul EcoWeb ilustrează una dintre numeroasele modalitaţi de colaborare dintre Corpul Păcii România şi ANPM în vederea atingerii scopurilor comune”, precizează Ken Goodson – director Corpul Păcii România. “Prin îmbinarea  resurselor şi experienţei ambelor organizaţii, vom putea să punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi materiale privind educaţia ecologică şi să precizăm contribuţia şcolilor, organizaţiilor non-guvernamentale şi a diferitelor persoane în domeniul educaţiei ecologice”. Proiectul EcoWeb are trei obiective principale şi anume: crearea unui website cu materiale educaţionale privind m

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„N-am văzut minunea asta”, spune Ministrul Economiei, Radu Miruță, despre reducerea voluntară de salarii ale șefilor

Mediafax acum o ora
Radu Miruță spune că nimeni din conducerea companiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei nu s-a arătat dispus să renunțe la o parte din salariu, așa cum a cerut vicepremierul Dragoș Anastasiu. „Cred că e Ministerul cu cele mai multe compan

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 3 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum o ora
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 5 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Hamasul anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, Netanyahu se declară optimist în privinţa ajungerii la un armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 32 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă că a acceptat să elibereze zece ostatici israelieni, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat optimismul faţă de ajungerea la un acord în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum o ora
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 3 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Românii sunt codaşi în UE la utilizarea internetului în scop cultural, potrivit Eurostat

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia statelor membre UE a folosit intens internetul în scop cultural în anul 2024, cea mai frecventă activitate fiind urmărirea de programe TV sau conţinut video online, cum au declarat 79% dint

Vremea

București
acum

26°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°