Femeile liberale au preferinţe diferite pentru alegerile din partid de săptămâna viitoare. Sursa: Agerpres
Norica Nicolai a anunţat, ieri, că organizaţia femeilor liberale îl susţine pe Crin Antonescu la şefia partidului. De aceeaşi parte a baricadei se află şi Theodora Bertzi, membră în conducerea organizaţiei. Opinia nu este împărtăşită însă de parlamentarele partidului, Alina Gorghiu, Diana Tuşa şi Cristina Pocora, care îl susţin pe Călin Popescu- Tăriceanu.
Tăriceanu are priză la deputate
Alina Gorghiu îşi justifică opţiunea prin faptul că lucrează de mai multă vreme cu actuala echipă din conducerea PNL, iar Tăriceanu „este un lider extrem de echilibrat”. Există şi un motiv de natură personală, recunoaşte tânăra deputată. „Pe mine, Călin Popescu-Tăriceanu m-a remarcat şi m-a promovat. El a fost de acord cu candidatura mea la parlament”, spune Gorghiu. Colega ei, Diana Tuşa, are aceeaşi opţiune, chiar dacă spune că „ambii candidaţi au o grămadă de calităţi”. Tăriceanu însă are un avantaj: „A demonstrat că îi poate ţine piept preşedintelui Traian Băsescu”.
Deputata Cristina Pocora a invocat şi ea faptul că în mandatul lui Tăriceanu partidul a ajuns la o cotă electorală de 20%, iar dacă va rămâne la frâiele partidului „vom creşte peste acest scor”. Pe de altă parte, susţinătoarele lui Tăriceanu pun la îndoială soliditatea taberei adverse. „O bună parte din conducerea organizaţiei de femei îl susţine pe Tăriceanu, dar acestea nici măcar nu au fost invitate la şedinţă”, spune Cristina Pocora. „Nici nu cred că este statutar să iei astfel de decizii, pentru că fiecare delegată la congres are propria opţiune”, a comentat şi Alina Gorghiu.