Orice călătorie e o viaţă mai mică. Să faci dintr-o călătorie un mijloc de a atinge o destinaţie e ca şi cum ţi-ai propune să te naşti ca să mori, fără nimic la mijloc. Sau ca un sandwich umplut cu pâine. Să încep cu sfârşitul. Într-un sat de pescari cu vedere la Pacific, o tânără americancă din Mississippi îmi făcea conversaţie, cu o zi înainte de a mă îndrepta spre Europa: „Şi, ce faci, te duci înapoi la lumea reala? - back to the real world?”. Am reuşit să ma auto-surprind, răspunzând pe negandite: „Nu. Mă întorc la iluzie”. După ce ne-a trecut surpriza, amândouă am fost de acord că mare adevăr am grăit. Fuga din SUA. Exodul americanilor
Am întâlnit în Ecuador fenomenul exodului americanilor din SUA înspre ţări considerate de ei mai norocoase: cu predilecţie Costa Rica, Panama, Uruguay, Ecuador. Toţi par realmente fugari, strângând cu speranţe noi la piept o viză de 6 luni în urma căreia speră să obţină dreptul de rezidenţă. Mi-au relatat aceeaşi poveste personală, trasă parcă la indigo.
În SUA nu mai e de trăit, Bush a implementat un regim de inspiraţie practic nazistă, reluând la propriu metodele celui de-al treilea Reich. America e pe butuci, scapă cine poate. Singur, Richard, 65 de ani şi rătăcitor prin vocaţie, a completat imaginea cu singura observaţie inedită în pleiada de poveşti identice: „Plecăm din SUA ca să scăpăm de nişte apucături afurisite, dar sfârşim prin a le aduce cu noi. Contaminăm ţările astea cu stilul de viată american, suferind de obezitate din adolescenţă pentru că nu concepe mişcarea fără autoturism personal.”
Fericirea nu vinde
Veneam din ţări în care declamatori ad-hoc amestecă religia şi revoluţiile în discursuri pasionate, cu aer de scenetă de teatru. Unde autobuzele de noapte pe distanţe lungi sunt controlate de poliţie ca să nu ascundă guerrilleras ca
