Anul 1989 era un an de excepţie sau, ca să folosim limbajul consacrat al "Epocii", "un an cu profunde, majore semnificaţii în viaţa comuniştilor şi a întregului nostru popor". Era anul Congresului al XIV-lea al partidului, anul în care România urma să-şi achite integral datoria externă.
Lui 1989 îi urma 1990, marcând împlinirea a 25 de ani de la "istoricul Congres al IX-lea, care l-a ales în fruntea partidului pe Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, inaugurând cea mai luminoasă epocă din istoria multimilenară a patriei şi pe care, cu legitimă mândrie şi aleasă recunoştinţă, o numim «Epoca Nicolae Ceauşescu»".
În paralel cu acest folclor oficial – şi, bineînţeles, cu o mare putere şi, mai ales, imposibil de oprit în contagiune – înflorea folclorul subversiv. Din Bancoteca Epocii de Aur am ales pentru ediţia de azi două anecdote consacrate aceleiaşi teme: definirea perioadei istorice inaugurate de Congresul al IX-lea al PCR.
1. De ce e "La Belle …poque"? La clasa I B a venit inspecţie de la judeţ. Tovarăşii vor să verifice cum se realizează ridicarea nivelului politico-ideologic al copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă. Învăţătoarea intră în clasă emoţionată:
– Copii, astăzi trebuie să căutăm împreună un nume nou pentru epoca istorică pe care o trăim sub cutezătoarea şi eroica îndrumare a Tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Dar vreau să nu mai folosim doar denumirea "Epoca de Aur". Încercaţi să compuneţi voi o altă definiţie. Haideţi, cine vrea să ne spună la ce definiţie s-a gândit?
Urmează momente de tăcere apăsătoare. Din fundul sălii începe să se agite repetentul clasei, elevul Bulă. Învăţătoarea, după ce s-a făcut o vreme că nu îl observă, trebuie să îl lase să vorbească.
– T’arşa, epoca noastră se poate numi Labelepoc!
Descumpănită, învăţătoarea întreabă:
– Frumoasă expresie, dragă B
