Oltchim este obligată să învingă pe Buducnost şi speră ca ETO Gyor să treacă de Krim Ljubljana. Cu două etape înainte de finalul meciurilor din grupele principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea se află pe poziţia a doua a clasamentului, la egalitate de puncte cu a treia clasată, Krim Ljubljana, şi cu un punct mai puţin faţă de ETO Gyor, liderul ierarhiei. Duminică, începând cu ora 19.00, elevele lui Radu Voina vor juca pe propriul teren, contra ultimei clasate, Buducnost Podgorica, formaţia care, însă, păstrează şi ea şanse reale de calificare în faza semifinală, în cazul în care cucereşte cele două puncte puse în joc. Pentru Vâlcea, calculele sunt oarecum simple, campioana României putând fi calificată matematic la sfârşitul acestei săptămâni dacă trece de Buducnost, la orice diferenţă de scor, cu condiţia ca ETO Gyor să învingă pe propriul teren pe Krim Ljubljana. În acest caz, Oltchim şi Gyor se vor lupta în ultima etapă, în Ungaria, doar pentru şefia Grupei 2. Dacă
pierd, elevele lui Radu Voina ies din calculele calificării. În partida tur, muntenegrencele au reuşit să se impună la limită, cu scorul de 23-22, după un meci care a semănat izbitor de mult cu cel jucat de Oltchim la
Ljubljana. Disputa va fi arbitrată de o brigadă din Franţa, formată din Thierry Dentz şi Denis Reibel, observator fiind cehul Jiri Konecny. Repetiţie reuşită cu Tomis Oltchim a jucat joi seară într-un meci devans din campionat, pe propriul teren, contra constănţencelor de la Tomis, reuşind să se impună cu scorul de 40-31 (24-13). Pentru Cristina Neagu a fost meciul de debut la campioana României. Fosta rulmentistă a intrat în minutul 18 şi a marcat trei goluri. Neagu spune că a avut trac la prima sa partidă pentru campioana României: „Am avut emoţii, trebuie să recunosc. Cred că a ieşit bine şi promit că la următoarea partidă nu voi mai avea trac. Am fost primi