Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a schimbat garda la IŞJ

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 14 martie 2009 ·

* noul inspector şcolar general Viorel Mortu vrea să demareze rapid un program judeţean de pregătire a examenelor de final de ciclu * fostul general Iulian Danielescu regretă că nu a avut timp să-şi pună în practică un proiect de aproape 500.000 de euro * cei doi adjuncţi vor fi prof. Adrian Simion şi Viorel Botea

Schimbarea inspectorului şcolar general a avut loc ieri, la sediul IŞJ, chiar înainte de ora 9.00, în prezenţa prefectului Loredana Alexandru.

După ce prefectul a citit cele două ordine ale ministrului Andronescu, cel de eliberare din funcţie a profesorului Iulian Danielescu şi cel de învestire a prof. Viorel Mortu, Loredana Alexandru a mulţumit profesorului Danielescu pentru activitate. "Sunt convinsă că prin trecerea profesorului Iulian Danielescu la catedră învăţământul brăilean are de câştigat. Domnului Viorel Mortu îi urez succes în activitate, fiind convinsă că învăţământul brăilean va ocupa locul pe care-l merită", a spus prefectul Alexandru. Noul inspector şcolar general, prof. Viorel Mortu, a precizat că tot ce este bine început se va continua şi că de săptămâna viitoare va coordona un program judeţean pentru pregătirea examenelor de final de ciclu şcolar. "De asemenea, voi pretinde o atenţie specială şi o evaluare profesionistă din partea directorilor, privind calitatea lecţiilor, un domeniu care de ceva vreme este ignorat. Voi sprijini şi voi stimula toate valorile care sunt la acest moment în învăţământ - şi sunt destule! - şi vom atrage în zona performanţei cât mai multe cadre didactice. Voi avea grijă ca baza materială a învăţământului să fie sporită şi modernizată, menţinându-se ritmul de lucru pe toate şantierele şcolare", a spus inspectorul şcolar general Viorel Mortu.

La plecarea din sediul IŞJ, fostul inspector şcolar general a mulţumit autorităţilor şi colegilor pentru sprijinul acordat în cele opt luni de mandat. "Am o s

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani, răniţi într-un accident rutier în judeţul Timiş / Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. ”Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe Calea Timişoarei d

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°