Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Ion Niculescu „Nu stiu cand se va termina reabilitarea" (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 14 martie 2009 ·

De luni, directorul va începe inspecţia unităţii spitaliceşti pentru a constata ce măsuri vor fi luate

Dr. Ion Niculescu este medic specialist ginecolog, iar timp de opt ani a condus Spitalul Municipal Mangalia, aducându-l la standarde europene. În 2001, o dată cu preluarea funcţiei de conducere a unităţii spitaliceşti şi-a schimbat şi coloratura politică, trecând de la PD la PSD. A lucrat la spitalul din Băneasa şi la cel din Mangalia, iar ieri s-a întors la cea mai mare unitate sanitară din judeţ, unde a funcţionat ca medic stagiar. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă un interviu cu dr. Ion Niculescu, noul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), în care acesta vorbeşte despre proiectele pe care vrea să le realiteze în acest mandat.

Medicii de la Spitalul Municipal Mangalia spun că sunteţi o mână de fier. Veţi fi şi aici la fel?

Nu sunt o mână de fier. Impun doar respectarea unor reguli.

Veţi schimba întreaga echipă de conducere a SCJU Constanţa?

Din punctul meu de vedere, echipa va fi una nouă.

Vor fi schimbaţi şi şefi de secţie din cadrul spitalului?

Deocamdată rămân aceiaşi. Acolo este o colaborare cu Facultatea de Medicină.

Care credeţi că sunt cele mai mari probleme în această unitate sanitară?

Sunt probleme legate de construcţie, de colaborare între personalul medical şi pacient. Cred că cea din urmă este rezultatul primei probleme, în sensul că, dacă accesul şi clădirea nu sunt cele corespunzătoare, se creează nişte condiţii care nu sunt favorabile.

Spitalul Judeţean trebuie privit diferit, în raport cu alte unităţi sanitare. Aici este un aflux foarte mare de pacienţi (...)

În Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) există un deficit foarte mare de medici. Ce măsuri veţi lua ca să atrageţi urgentişti?

Eu am o altă viziune asupra

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 27 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 18 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°