Vremea a avut caracteristici diferite la scara întregii ţări şi s-au înregistrat fenomene specifice anotimpului de tranziţie. În regiunile vestice, nordice şi centrale, cerul a fost mai mult noros şi, cu contribuţia de aer rece din altitudine, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, au fost atât sub formă de ploaie şi lapoviţă, cât şi sub formă de ninsoare.
Minimele au fost negative, dar apropiate de 0°C, iar maximele au fost de până la 5°C. În regiunile sudice, instabilitatea atmosferică de altitudine s-a manifestat prin dezvoltări noroase şi ploi pe arii restrânse, dar care au avut şi caracter de aversă. Ploile au fost însoţite de descărcări electrice, izolat şi de grindină, iar temperatura aerului a avut o creştere semnificativă ziua, atingând 14°C la mai multe staţii în Lunca Dunării, iar noaptea, datorită răcirii nocturne mai accentuate, în Subcarpaţii Olteniei s-au înregistrat valorile minime cele mai scăzute din toată ţara. La munte a nins, iar stratul de zăpadă a mai crescut puţin, ajungând la cote pe care astă-iarnă nu le-am avut (321 cm la Bâlea Lac). În următoarele zile nu vor fi schimbări majore. În condiţiile în care umezeala este mare şi contrastul termic sol-altitudine se va menţine, instabilitatea atmosferică va fi întreţinută şi vor fi înnorări şi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în cele estice, iar forma precipitaţiilor va fi condiţionată de valorile termice din coloana de aer de la nivelul norilor până la sol. Regimul termic va fi în uşoară scădere. (meteorolog Doina Mărăşoiu)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 9°C min.: –1°C
Periferie: max.: 7°C min.: –3°C
Azi (sâmbătă):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a intervalului temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat.
Mâine (duminică):
Cerul va prezenta înn