* Comunitatea Evreilor din Brăila îi invită pe brăileni, duminică, la Templul Coral de pe strada Petru Maior, pentru a participa la eveniment *
Duminică, 15 martie 2009, începând cu ora 11.00, la Templul Coral de pe strada Petru Maior - aparţinând Comunităţii Evreilor din Brăila, se va desfăşura un program special dedicat marii sărbători "Purim".
La eveniment sunt invitaţi membrii Comunităţii Evreilor din Brăila, simpatizanţi ai cultului, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale. "Spre Dumnezeu se îndreaptă ruga noastră, de a ne insufla puteri sporite în muncă şi în lupta pentru promovarea acestor sacre idealuri. Cartea Esterei e plină de învăţăminte şi eroii săi continuă să trăiească peste veacuri şi milenii", se precizează într-un comunicat al Comunităţii Evreilor, trimis redacţiei noastre.
Considerată o sărbătoare a bucuriei, Purim se prăznuieşte în a 14-a zi a lunii Adar (evreieşti), în amintirea unei minuni de care au avut parte evreii din Imperiul Persan, în antichitate. Haman, marele dregător imperial, a plănuit exterminarea tuturor evreilor din imperiu, însă planul lui a fost dejucat cu ajutorul Lui Dumnezeu. Atunci, Haman însuşi a fost spânzurat de un stâlp, din ordinul împăratului Ahaşveroş al Persiei. Adevărată dramă neconsumată, Purim este un avertisment pentru duşmanii poporului evreu. În ziua sărbătorii, evreii se veselesc, spun anecdote şi cântă pentru că, ajutaţi de frumoasa şi înţeleapta împărăteasă Ester, au reuşit să-l învingă pe necredinciosul Haman. Întâmplarea este istorisită în Vechiul Testament, în cartea împărătesei Estera din Biblia veche. * Comunitatea Evreilor din Brăila îi invită pe brăileni, duminică, la Templul Coral de pe strada Petru Maior, pentru a participa la eveniment *
Duminică, 15 martie 2009, începând cu ora 11.00, la Templul Coral de pe strada Petru Maior - aparţinând Comunităţii Evreilor di