Daca aveti in continuare probleme in a intelege bonusurile uriase ale bancherilor de pe Wall Street si nu numai - cine nu are? - incercati sa va ganditi la problema in termeni mai primitivi. Ca, de exemplu, luptele dintre foci.
Focile sunt intr-o continua competitie: cu cat esti mai mare, cu atat scad sansele ca un alt mascul sa calce pe plaja ta, iar haremul de foci ramane al tau, comenteaza New York Times.
Problema este ca in timp ce fiecare mascul poate fi fericit cu victoria lui, societatea plateste pentru dinamica competivitatii. In cazul in care castiga masculii grasi, genele lor vor trece cu succes la urmatoarea generatie, care va conduce la o populatie grasa in timp.
Cele mai mari foci pot cantari peste 8.000 de kilograme. De altfel, economistul Robert Frank a avertizat faptul ca va veni si timpul in care societatea va plati, pentru ca o foca de 8.000 de kilograme nu prea poate concura la inot cu un rechin alb.
Ceea ce ne aduce inapoi la Wall Street. Asa se face ca, cu cat salariul cu care era platit un bancher era mai gras si succesul companiei era asigurat. Cel putin o vreme asa s-a crezut. In povestea bonusurilor si salariilor uriase, bancherii sunt focile, grasimea - remuneratia, iar rechinul este criza. Haremul este piata financiara.
Exista mai multe ipoteze pentru faptul ca bancherii de top si marii corporatisti sunt platiti (erau) atat de mult, in milioane de dolari. Unii cercetatori sugereaza o forma de furt exercitata in consiliile de directori de catre lingusitori mierosi, pentru a obtine mai multi bani de la companie.
Bancherii prefera insa teoria focilor: pachetele salariale "grase" sunt esentiale pentru a atrage directori care altfel ar fi "cumparati"de un rival. Aceasta teorie capitalista si convenabila omite partea cu privire la costurile sociale.
In plus, este
