Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Max Nicu e tricolor înainte de a fi român

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 14 martie 2009 ·

Neamţul a fost convocat ieri la echipa noastră naţională pentru „dubla” cu Serbia şi Austria, deşi încă nu este cetăţean român cu acte. Sursa: AFP

Maximilian Nicu, mijlocaşul german cu origini române de la echipa Hertha Berlin, a fost convocat în premieră la echipa naţională de fotbal a României pentru meciurile cu Serbia (28 martie, de la Constanţa) şi cu Austria (1 aprilie, de la Klagenfurt). „În cazul lui Nicu, această convocare este făcută sub rezerva dobândirii cetăţeniei române până la ora meciului”, se scrie într-un comunicat remis de Federaţia Română de Fotbal. Este pentru prima dată în istoria recentă a tricolorilor când selecţionerul convoacă un jucător care s-a născut în afara graniţelor României. În ciuda conservatorismului său notoriu, Victor Piţurcă a acceptat acest implant chiar în preajma jocurilor care, în cazul unor paşi greşiţi, pot decide necalificarea românilor la Cupa Mondială de anul viitor.

Nu există „regim de urgenţă”

Remus Mărăşescu, consulul Ambasadei României în Germania, spune că în cazul lui Nicu se fac toate eforturile pentru ca până pe 23 martie, când are loc reunirea „tricolorilor, acesta să intre în posesia cetăţeniei române.

„Nicu a înaintat cererea de obţinere a cetăţeniei române acum câteva săptămâni. Noi am trimis de urgenţă dosarul în România, la Ministerul de Justiţie. Mapa se află acum pe masa lor şi aş teptăm şi noi ca decizia să fie promulgată în Monitorul Oficial. În acest proces de obţinere a cetăţeniei nu există termenul de «regim de urgenţă»”, a conchis consulul de la Berlin. Oficiali din Ministerul de Justiţie ne-au declarat că durata de obţinere a cetăţeniei variază între o lună şi un an. Cum Nicu a început procedurile acum trei săptămâni, el ar putea deveni român cu acte în regulă înainte de 23 martie.

Mitică Dragomir: „Va avea cetăţenie la timp”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°