Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul National, din nou absent la UNITER

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 14 martie 2009 ·

Teatrul National „Vasile Alecsandri" din Iasi rateaza, pentru al treisprezecelea an consecutiv, premiile la Gala UNITER, considerate a fi cele mai importante distinctii oferite productiilor teatrale autohtone. Institutia condusa de Cristian Hadji Culea nu are nici macar o nominalizare. In schimb, spectacole precum cele realizate in teatre de provincie, ca cel de la Sfintu Gheorghe si de la Cluj-Napoca, au cele mai multe nominalizari la Premile UNITER, eveniment programat pe 13 aprilie la Teatrul National din Bucuresti. „Am senzatia ca Teatrul National iesean nu a facut nimic in 2008, sau cel putin aceasta este per­ceptia mea", spune Magdalena Boian­giu, unul dintre cei trei membri ai juriului care au selectionat piesele nominalizate. In ultimii 13 ani, Teatrul a avut doar doua nominalizari: in 2001, Mihaela Ar­se­nescu Werner, a fost propusa la premiul pentru cea mai buna actrita, iar in 2004 Gabriela Iacob, a fost propusa la premiul pentru debut. Ultimul premiu UNITER a fost cistigat de Teatrul din Iasi in 1996, cind Florin Mircea a fost desemnat cel mai bun actor. Acum trei ani, cind a cistigat postul de director, Cristian Hadji Culea a promis ca Teatrul National isi va recapata, din punct de vedere artistic, gloria pierduta. Aceasta trezire din morti ar fi trebuit provocata, sustinea el, tocmai de regizorii mari pe care ii avea pe lista. Acum doi ani au montat Mihai Manutiu, Radu Apostol, Claudiu Goga, iar anul trecut, Chris Simion. Cu toate acestea, Iasul nu exista in lista nominalizatilor nici la premiile de anul acesta. „Nu cred ca cineva care cunoaste productiile anului 2008 realizate la Teatrul National Iasi si-a facut vreo speranta cu privire la premiile UNITER. Institutia nu se afla intr-un moment fast al istoriei sale artistice, iar cind spun «moment» ma refer la ulti­mele patru-cinci stagiuni. E un adevar care trebuie asumat, dar care ar trebui sa devina

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 21 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 17 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 42 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 42 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 33 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°